PSRM, cu majoritate parlamentară: Ștefan Gațcan și-a retras cererea de renunțare la mandatul de deputat

Anticoruptie.md
09/07/2020
Foto: agora.md

Ștefan Gațcan și-a retras cererea privind renunțarea la mandatul de deputat. Anunțul a fost făcut în plenumul Parlamentului de către socialistul Vasile Bolea. Gațcan a scris pe pagina sa de facebook că a decis să rămână în legislativ pentru că plecarea sa din politică ar fi fost folosită pentru blocarea activității Parlamentului Republicii Moldova. Astfel, alianța PSRM-PDM deține din nou 51 de mandate, ce constituie majoritatea parlamentară simplă.

„Gațcan își retrage cererea de demisie. Comisia a retras proiectul de hotărâre din procedura legislativă”, a anunțat Vasile Bolea, președintele Comisiei juridice numiri și imunități.

Ștefan Gațcan a fost prezent joi în ședința Parlamentului și a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook motivele din care nu renunță la mandat:„Nu este un secret pentru nimeni că sunt un începător în politică, nu am experiență în a înțelege anumite jocuri politice care se fac și asta poate mă face vulnerabil inclusiv la anumite greșeli. În același timp, cei care mă cunosc ca om știu că mi-am dedicat toată viața profesională pentru a face bine oamenilor. Asta e ceea ce am dorit să fac și venind în Parlament, asta e ceea ce voi face și mai departe în toate activitățile mele.”

Amintim că Ștefan Gațcan a anunțat că părăsește PSRM și aderă la grupul PRO Moldova. A doua zi fruntașii socialiști s-au grăbit să declare că Gațcan a renunțat la mandat, dar rămâne în echipa PSRM. Totodată, deputații socialiști au anunțat că au solicitat Serviciului Protecție și Pază de Stat să-i asigure paza doctorului Ştefan Gaţcan, pentru că  ar fi amenințat, inclusiv cu răfuiala fizică, de membrii grupului Pro Moldova. Pe de altă parte, deputații PRO Moldova au reclamat că Ștefan Gațcan ar fi sechestrat și că ar fi fost impus prin șantaj să renunțe la mandat.

Gațcan a semnat  ulterior o plângere în adresa Procuraturii Generale în care descrie presiunile la care a fost supus. Deputatul menționează că a fost oprit forțat pe podul de la Telecentru de către un om de afaceri din Hâncești, după care a fost impus să urce în alt automobil, în care se aflau socialiștii Corneliu Furculiță și Vlad Bătrîncea. Aceștia aveau cu ei o cerere privind renunțarea lui Gațcan la mandatul de deputat. Procuratura Generală a confirmat recepționarea plângerii semnate de Gațcan.

În aceași zi, Gațcan a postat pe pagina de Facebook un mesaj video dintr-o podgorie, în care anunță că este bine și că are nevoie de o perioadă de reabilitare. Ulterior, Poliția de frontieră a confirmat că Ștefan Gațcan a părăsit teritoriul Republicii Moldova miercuri, la ora 17.30. Peste două zile, Ștefan Gațcan a publicat pe pagina sa de Facebook un nou mesaj video, în care anunță că nu a fost sechestrat și că se află într-o perioadă de reabilitare psiho-emoțională.

Anticoruptie.md
09/07/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii