Punți de dialog: idei și soluții pentru apropierea dintre Comrat și Chișinău

Anticoruptie.md
02/06/2026

Centrul de Investigații Jurnalistice invită jurnaliștii, reprezentanții organizațiilor societății civile și alți actori interesați la ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație cu subiectul „Situația din Găgăuzia văzută din interior. Soluții propuse de liderii locali. Rolul tinerilor în procesele democratice”. Ședința va avea loc la Comrat, pe data de 4 iunie, la ora 12.00, în incinta Primăriei Comrat (str. Tretiacov 36).

În cadrul evenimentului vom discuta cu experții invitați și participanții la ședință viziunile și percepțiile locuitorilor din autonomie privind situația din regiune, relația cu autoritățile din Chișinău și soluțiile care pot fi implementate pentru a aduce îmbunătățiri pe toate segmentele. 

La eveniment au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor publice centrale și locale și membri ai organizațiilor societății civile din autonomie.

Clubul de presă este parte a unui ciclu de întâlniri cu actori ai societății, pentru a discuta modalitățile de depășire a crizei legată de alegerile în autonomie, dar și soluții pentru un dialog eficient între autoritățile centrale și conducerea UTA Găgăuzia.

În cadrul ultimelor ședințe ale clubului, împreună cu experții invitați au fost discutate criza legată de alegerile din UTA Găgăuzia, planurile grupului parlamentar pentru asigurarea funcționalității UTA Găgăuzia pentru depășirea crizei din autonomie și efectul dezinformării asupra percepției locuitorilor din regiune.

Clubul Jurnaliștilor de Investigație este organizat în cadrul proiectului „Reziliență în fața dezinformării: Jurnalism de investigație pentru o societate mai puternică”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova, cu suportul financiar al Globsec și Uniunii Europene.

Anticoruptie.md
02/06/2026




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii