Raport // Starea țării continuă să se înrăutățească: jocuri politice, inițiative legislative controversate, neglijarea reformelor anticorupție

Anticoruptie.md
11/10/2017
Imagine: RSȚ 2017

Starea țării continuă să se înrăutățească, iar o serie de vulnerabilități sistemice s-au agravat în perioada 2016 - 2017. Acest fapt se datorează inclusiv mai multor inițiative legislative criticate dur de o bună parte din societatea civilă și eșecului reformelor din sectorul Justiției și anticorupției, care au fost mai degrabă mimate de către cei de la guvernare. Concluziile se conțin în Raportul de Stare a Țării, ediția 2017, lansat recent de organizația neguvernamentală Expert-Grup.

Potrivit documentului, făcut public la sfârșitul săptămânii trecute, perioada 2016 - 2017 a fost marcată inclusiv de reforme lente și acțiuni ce au îndepărtat statul de Agenda de Asociere. Printre acestea se numără o serie de inițiative legislative care au fost dur criticate de o bună parte din societatea civilă și de majoritatea partenerilor de dezvoltare, printre care Legea amnistiei fiscale și de capital, modificarea sistemului electoral, inițiativa de a limita accesul ONG-urilor la finanțarea externă, desfășurarea achizițiilor de energie electrică etc. Totodată, în special după aprobarea votului mixt și eșecul reformelor din sectorul Justiției și anticorupției, sprijinul financiar oferit de partenerii de dezvoltare a devenit incert.

Autorii remarcă faptul că reformele ce țin de justiție și combaterea corupției, convenite cu UE și SUA, au fost fie neglijate, fie mimate, dovadă fiind nefuncționarea plenară a mecanismului de integritate, încă din august 2016, dar și nefinalizarea reformei Procuraturii Anticorupție. „Abordarea față de reforme a fost selectivă, multe reforme importante fiind neglijate, iar nefuncționarea mecanismului de integritate sau nefinalizarea reformei Procuraturii Anticorupție sunt doar câteva dintre consecințele acestei atitudini de neglijare”, se spune în document.  

Printre factorii care au sporit neîncrederea societății civile și a partenerilor externi față de guvernarea de la Chișinău, experții mai enumeră și ocolirea procedurilor legale de transparență decizională, mimarea consultărilor publice, tentativele de a vota legi contradictorii și eschivarea de la angajamentele internaționale (precondițiile politice pentru asistența macro-financiară a Uniunii Europene).

În opinia autorilor studiului, chiar dacă actul justiției a început să fie resimțit la fel de către categoriile sociale considerate anterior intangibile (funcționari și demnitari înalți), procesele de judecată poartă mai degrabă caracterul unei penalizări politice și justiției selective, decât al unei justiții echitabile și transparente. La acest capitol ei amintesc de procesele ex-ministrului Vlad Filat, al omului de afaceri Veaceslav Platon, mai multe dosare pornite pe exponenți ai Partidului Liberal sau al primarului Orheiului, Ilan Șor, în cazul căruia supremația legii se aplică în mod ilegal, acesta fiind condamnat la doar 7,5 ani de închisoare, dar aflându-se, deocamdată, în libertate sub control judiciar.  

„Judecătorii care se opun guvernării riscă să fie eliminați din sistem, după cum relevă urmărirea penală și eliberarea din funcție a magistratei Domnica Manole, care în anul 2016 a decis în favoarea organizării referendumului cerut de opoziție. Asemenea cazuri subminează independența judecătorilor și afectează inevitabil calitatea justiției, precum și încrederea cetățenilor față de integritatea acesteia”, se mai spune în raport.                     

Experții accentuează că reforma sistemului public rămâne actuală și necesară. „La moment, sectorul public este prea slab în raport cu sectorul privat sau cu actorii politici, fapt ce îl expune la influențe din partea intereselor obscure ale acelorași cercuri private sau politice. Aceasta a determinat, în ultimii ani, erodarea prestigiului serviciului public și migrarea masivă din acest sector a multor talente, fapt ce îngreunează reformele în celelalte domenii vitale pentru țară”, explică autorii.

În acest context, este necesară printre altele, depolitizarea urgentă a serviciului public; încurajarea procesului de reforme de jos în sus - pentru a le oferi funcționarilor publici posibilitatea de a influența în mod real politicile publice; implementarea efectivă a reformei sistemului de integritate; sporirea transparenței instituțiilor publice prin promovarea principiului „Guvernului deschis”. Raportul a trecut în revistă și discrepanțele de ordin economic, social și privind calitatea guvernanței, care indică discrepanțele dintre Republica Moldova și statele Uniunii Europene.

Anticoruptie.md
11/10/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii