Reacția Moldova Agroindbank după ce BNM a blocat un grup de acționari

Anticoruptie.md
03/03/2016
Foto: maib.md

Moldova Agroindbank a venit cu o reacție după ce Comitetul Executiv al BNM a anunțat că a blocat un grup de acționari ai băncii care au activat concentrat în raport cu instituția. Reprezentanții Moldova Agroindbank precizează că decizia se referă exclusiv la raporturile din cadrul structurii acţionariatului băncii. 

"Se încadrează în eforturile întreprinse de autorităţi în vederea sporirii nivelului de transparenţă a structurii acţionarilor şi asigurării unei administrări prudente şi sănătoase a băncilor. Reiterăm că decizia BNM nu ţine în nici într-un mod de activitatea curentă a BC Moldova Agrioindbank SA şi nu influenţează stabilitatea financiară şi performanţele băncii. Banca în continuare îşi desfăşoară activitatea în regim normal, transparent şi în deplină conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare, iar organele de conducere ale băncii îşi exercită funcţiile conform principiilor de guvernare corporativă, asigurînd  realizarea tuturor obiectivelor strategice ale băncii", se arată în comunicatul de presă emis de Moldova Agroindbank.

Decizia de a bloca un grup de acționari ai instituției a venit după ce Comitetul Executiv al BNM a stabilit că aceștia au acționat concertat în raport cu banca și au achiziționat anterior o cotă substanțială în capitalul social al băncii în mărime cumulativă de 39.58%, fără a avea permisiunea Băncii Naționale.

Anticoruptie.md
03/03/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii