Reforma Poliției, sub lupa experților din societatea civilă

Anticoruptie.md
01/07/2019
Foto: privesc.eu

Strategia de dezvoltare a poliției pentru 2016-2020 urmărește crearea unei poliții libere și neafiliate politic, ce să servească interesul cetăţenilor. Centrul integrat de pregătire pentru aplicarea legii, creșterea participării femeilor în poliție, îmbunătățirea capacităților de reacție a poliției, toleranță zero față de corupție, eradicarea violenței în familie, reducerea numărului accidentelor rutiere, sistemul dual de ordine și securitate publică, eradicarea relelor tratamente și apărarea drepturilor fundamentale ale omului sunt obiectivele principale ale reformei în cadrul poliției. Acestea vor fi monitorizate de experții Asociației Promo-LEX, în cadrul unui proiect susținut financiar de Uniunea Europeană.

„Acest proiect va reprezenta cu siguranţă un adevărat pilon al controlului democratic al socităţii asupra procesului de reformă a poliţiei. Știm cu toții, cetățenii sunt exasperați deja de utilizarea în spațiul public a termenului de reformă. Astfel, proiectul va trebui să aducă schimbările de care are nevoie poliția în raport cu cetățeanul”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Nastase, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului de monitorizare a reformei poliției.

Prezent la eveniment, Peter Michalko a declarat: „În societatea modernă, statul stă în serviciul cetățenilor. Mă bucur că atât conducerea Ministerului, cât și conducerea Inspectoratului General de Poliție împărtășesc ceea ce trebuie făcut, privind schimbarea percepției poliției, de la organizație de putere, la instituție orientată spre servicii, care servește cetățenilor. E o reformă foarte aproape de una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene legată de buna guvernare și transparență”, a subliniat şeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko.

Bugetul total al proiectului de monitorizare a reformei poliției este de 480.000 de euro, contribuția UE fiind de 384.000 de euro. Proiectul va fi încheiat la 13 decembrie 2021.

Anticoruptie.md
01/07/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii