Renato Usatîi şi Ilan Şor urmează să piardă mandatele de primari? CEC: „Este o problemă pe care o discutăm”

Mariana Raţă
09/03/2017
agora.md

De aproape un an, Ilan Şor, primarul mun. Orhei, lipseşte de la locul de muncă, fiind plasat în arest la domiciliu. De peste patru luni, într-o situaţie similară se află şi Renato Usatîi, primarul mun. Bălţi, care s-a refugiat la Moscova după ce oamenii legii au pornit un dosar penal în privinţa alesului local. Potrivit Legii privind administraţia publică locală, în situaţia în care un primar se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile de serviciu pe o perioadă mai mare de patru luni consecutive, mandatul acestuia ar urma să înceteze. Reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale şi ai oficiilor teritoriale Bălţi şi Orhei ale Cancelariei de Stat recunosc că situaţia în care se află cei doi aleşi locali reprezintă o problemă, dar susţin că nu au pârghii legislative pentru demiterea primarilor.

Orhei şi Bălţi, administrate prin intermediari

Din momentul în care a fost plasat în arest la domiciliu, în mai 2016, primarul mun. Orhei, Ilan Şor, cercetat penal pentru fraude bancare, nu a mai trecut pe la Primărie. Consilierii locali susţin că administrarea oraşului are loc mai degrabă prin intermediul avocaţilor primarului. Şor transmite prin intermediul lor indicaţiile către funcţionarii Primăriei şi tot prin intermediul apărătorilor semnează dispoziţii.   

Nici Renato Usatîi, bănuit că ar fi comandat uciderea bancherului Gherman Gorbunţov, nu a mai trecut pragul Primăriei Bălţi de la sfârşitul lunii octombrie 2016. Cu câteva zile înainte ca procurorii să anunţe că au mandat de arestare pe numele edilului, Usatîi a reuşit să plece la Moscova, de unde nu a mai revenit. În toată această perioadă de timp, de administrarea Primăriei Bălţi s-au ocupat viceprimarii.

Norma legală lasă loc de interpretări

Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Veaceslav Agrigoroae, susţine că situaţiile din cele două localităţi îi preocupă şi pe ei, dar deocamdată nu au găsit o soluţie. „Discutăm despre această problemă la CEC. Am primit anterior o sesizare din partea Oficiului teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, care ne-a semnalat că primarul localităţii nu îşi exercită atribuţiile de serviciu de mai bine de patru luni. Din păcate, legea nu prevede foarte clar ce înseamnă «exercitarea atribuţiilor de serviciu», dacă acest lucru implică obligatoriu prezenţa fizică a primarului la locul de muncă sau nu”, ne-a explicat secretarul CEC.

Potrivit lui Agrigoroae, primarul poate semna acte şi acasă, nu este clar dacă asta înseamnă că el este în imposibilitate de a-şi exercita mandat. În acest caz, crede secretarul CEC, este nevoie de o interpretare a normei legale. Totuşi, deocamdată, CEC nu a solicitat această interpretare. „La acest moment, aşteptăm un răspuns de la Primăria Bălţi ca să ne spună dacă primarul semnează sau nu acte în această perioadă. Abia după aceasta ne vom gândi la următorii paşi. De la Oficiul teritorial Orhei al Cancelarie de Stat nu am primit nicio sesizare, dar acolo situaţia este cam aceeaşi, de aceea vom examina cazurile împreună”, a precizat Agrigoroae.

Usatîi nu semnează de patru luni dispoziţii

Am contactat-o pe secretara Consiliului municipal din Bălţi, Irina Serdiuc, pentru a ne comunica dacă Renato Usatîi se implică în ultimele luni în administrare municipiului şi dacă semnează acte.

„Noi nu am intrat încă în perioada de patru luni. Totuşi, noi colaborăm cu domnul primar. Facem asta ca de obicei, cum se lucrează cu un primar. Noi activăm conform instrucţiunilor cu privire la ţinerea lucrărilor de secretariat”, ne-a răspuns Serdiuc, refuzând să explice cum exact colaborează cu primarul stabilit la Moscova. Funcţionara a precizat doar că pe actele emise în ultimele patru luni de Primărie lipseşte semnătura primarului localităţii.

Primăria Orhei, administrată prin avocaţi

La Orhei, semnătura primarului este însă aplicată pe dispoziţii. „Desigur, noi înţelegem că este o problemă faptul că primarul localităţii lipseşte de la locul de muncă deja de zece luni, dar norma legală nu este încălcată. Primarul nu este suspendat din funcţie, el semnează dispoziţii prin intermediul avocaţilor săi, unele dintre primele dispoziţii semnate de Ilan Şor după ce a fost plasat în arest la domiciu au fost contestate în judecată de Oficiul teritorial al Cancelarie de Stat şi instanţa le-a declarat legale. În acest condiţii, nu putem afirma că primarul nu îşi exercită atribuţiile”, susţine Victor Verega, şeful Oficiului teritorial Orhei al Cancelarie de Stat. Funcţionarul afirmă că el personal, în calitate de locuitor al mun. Orhei, nu simte niciun disconfort din cauza absenţei fizice a primarului de la locul de muncă, mai ales că există trei viceprimari care asigură administrarea localităţii. 

Mariana Raţă
09/03/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii