Renato Usatîi spune că Vlad Plahotniuc i-a oferit 1,5 milioane de dolari ca să plece din ţară. Procurorul general interimar: „Îl aşteptăm pe Usatîi cu o sesizare”

Anticoruptie.md
22/07/2016
Colaj CIJM. Foto: Unimedia.info, Independent.md

Democratul Vlad Plahotniuc i-ar fi propus lui Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, 1,5 milioane de dolari ca să părăsească Republica Moldova în septembrie - noiembrie 2016, perioadă în care ar urma să se desfăşoare campania electorală pentru prezidenţiale. Declaraţiile au fost făcute de edilul de la Bălţi în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4. Eduard Harunjen, procurorul general interimar, ne-a declarat că subalternii săi îl aşteaptă pe primar la Procuratură pentru depoziţii. 

Renato Usatîi a spus că s-a întâlnit de două ori cu Vlad Plahotniuc pe parcursul lunii iunie, la sediul Global Business Center, unde vicepreşedintele PD ar avea oficii. „Mi-a propus 1,5 milioane de dolari ca să plec din țară pentru trei luni: septembrie, octombrie, noiembrie. A spus că pregătește ceva pentru sfârșitul lunii octombrie - o tentativă foarte serioasă. Înţelegeam că nu oferă aceşti bani pur şi simplu, ca să plec în străinătate. A spus că pregăteşte ceva, iar oamenii vor fi nevoiţi să iasă la protest. Înţeleg că e vorba despre o şmecherie legată e alegerile prezidenţiale, de asta spun că va fi o toamnă fierbinte. La a doua întâlnire a venit cu o altă propunere: intenţiona să-mi dea o sumă ca să plec cu totul din politică”, a spus Renato Usatîi. 

Procurorul general interimar susţine că subalternii săi îl aşteaptă să depună o sesizare oficială. „Noi îl aşteptăm pe Renato Usatîi la noi să depună o sesizare ca noi să o studiem atent şi să vedem care sunt următorii paşi pentru investigare. Nu am privit emisiunea, dar am dat indicaţii să se vadă ce a declarat acolo. Nu este prima dată când face astfel de declaraţii şi nu doar despre Plahotniuc, ci şi despre alţi politicieni”, ne-a spus Eduard Harunjen. 

Renato Usatîi a mai spus că Vlad Plahotniuc s-ar afla din nou în vizorul Interpol, în urma unor dosare penale deschise peste hotare. Vicepreşedintele PD nu a răspuns la telefon pentru a oferi comentarii. 

Anticoruptie.md
22/07/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii