Marș al Victoriei, pe străzile capitalei de 9 mai. Partidului Socialiștilor, Blocul Victorie/Pobeda și Partidul Inima Moldovei și-au însoțit susținătorii la Complexul Memorial Eternitate, unde au comemorat victimele celui de-al Doilea Război Mondial. Ploaia le-a stricat puțin planurile, iar participanții au fost nevoii să stea sub umbrele. Participanții au pornit, separat, de la Monumentul lui Ștefan cel Mare, iar până la Memorial coloanele s-au unit într-o acțiune comună.
În drumul spre Memorial, participanții lau scandat: „Victorie!”, „Nu uităm!”, „Ne mândrim!”. În fața coloanei a merso orchestră, care a interpretat cântece din perioada războiului.
La eveniment a participat ex-președintele Igor Dodon, împreună cu soția, liderul partidului Viitorul Moldovei, Vasile Tarlev, lidera Inima Moldovei, Irina Vlah, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, deputatele Diana Caraman și Reghina Apostolova.
Înainte de eveniment, Igor Dodon a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare.
„Astăzi, când există tot mai multe tentative de a șterge pagini din istoria noastră comună, este mai important ca oricând să păstrăm adevărul și să-l transmitem generațiilor următoare”, a scris Igor Dodon.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii