Experți: Republica Moldova nu investește suficient în prevenirea abuzului sexual asupra copiilor

Irina Odobescu
31/10/2019
CIJM

„Autoritățile moldovenești aproape că nu investesc în acțiuni de prevenire a abuzului sexual asupra copiilor. Și asta în condițiile în care acest fenomen a luat proporții îngrijorătoare, în ultimii ani”. Este concluzia participanților la una din ședințele ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație cu tema „Abuzul sexual față de copii: dimensiunea fenomenului și implicarea statului în soluționarea problemei”, desfășurat împreună cu Centrul Național pentru prevenirea abuzului față de copii. 

Președinta Centrului Național pentru Prevenirea Abuzurilor față de Copii (CNPAC), Daniela Sîmboteanu, afirmă că „este  important să educăm copiii, încă din grădiniță, să explice ce li se întâmplă și să cunoască ce este un abuz sexual și care sunt semnele acestuia. Copiii supuși abuzurilor se rușinează să spună ce li s-a întâmplat și încearcă să rezolve singuri situația. În acest sens, este importantă intervenția statului, care rămâne doar la nivelul declarațiilor, dar nu alocă surse suficiente pentru informare și prevenirea abuzurilor sexuale. Finanțarea și implementarea programelor de aceste gen în toate instituțiile de învățământ și instruirea profesorilor în recunoașterea formelor de abuz ar egala cu zero gradul de toleranță a abuzurilor”, precizează Daniela Sîmboteanu.

Cu toate că CNPAC informează tinerii de la unele școli profesionale despre abuzul  sexuale, este prea puțin pentru ca să fie prevenite la nivel național. Strategii și mesaje  vin din partea statului, dar nu se alocă resurse pentru a fi implementate. „Deseori, însă abuzurile sexuale sunt privite ca o normalitate, în schimbul satisfacerii unor nevoi ale copilului”, constată experții.

„Nevoia adolescentului de a fi precum semenii lui este un factor determinant în acceptarea relațiilor sexuale în schimbul unor bunuri sau bani. Lipsa comunicării în familie, părinții plecați peste hotare și influența internetului, sunt printre factorii care influențează producerea abuzurilor față de copii. E necesar ca reflectarea abuzurilor sexuale asupra copiilor în presă să fie privită pe termen lung și victima să nu fie pusă în situații incomode și stânjenitoare. Accentul, în acest sens, ar trebui pus pe abuzator, pentru că povestirea și detaliile abuzului sunt mai traumatizante pentru victimă decât actul propiu-zis”,  a menționat, la rândul său, psihologul CNPAC, Parascovia Topada.

Șeful interimar al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații al IGP, Artur Degteariov, consideră că fiecare este responsabil să anunțe organele de drept despre poducerea unui abuz asupra copiilor. „Telefonul copilului 116 111 vine în ajutor și aici trebuie anunțate abuzurile, pentru că un abuzator nepedepsit este un pericol pentru societate. Victimele nu anunță despre abuz pentru că se simt vinovate sau se gândesc că nimeni nu va afla, dar un abuzator nepedepsit va avea noi victime. Probabilitatea ca un angajator în instituțiile de învățământ să fie un abuzator este mare, pentru că managerii nu au acces la registul infracțiunilor”, declară Artur Degteariov.

Clubul de presă s-a desfăşurat în cadrul campaniei „Jurnaliștii pentru oportunități egale și diversitate”, implementată de Centrul de Investigații Jurnalistice cu sprijinul Ambasadei Canadei la București, precum și cu suportul Fundației OAK.

 

Irina Odobescu
31/10/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii