R. Moldova a coborât trei poziții în clasamentul anual privind percepția corupției

Valeria Vițu
23/01/2020
transparency.md

Republica Moldova se plasează pe locul 120 din 180 de țări în clasamentul privind percepția corupției, realizat de Transparency International. Cu un scor de 32 de puncte, Republica Moldova a coborât trei poziții, comparativ cu 2018. În 2019, în clasamentul Indicelui Percepției Corupției (IPC), Georgia este pe poziția 44, România - 70, Armenia – 77, Ucraina – 126, Rusia - 137, Uzbekistan – 153, Turkmenistan – 165.

IPC este evaluat la o scară de la 0 până la 100, unde 0 semnifică corupție totală, iar 100 – lipsă totală de corupție. În 2019, Indicele Percepției Corupției a fost calculat în baza a 13 studii ale unor organizaţii notorii (inclusiv 9 – pentru Republica Moldova) pentru a evalua nivelul percepţiei corupţiei din sectorul public în 180 de ţări şi teritorii, scrie rfi.ro.

Anul 2019 a fost unul dificil pentru R.Moldova, susțin experții Transparency International. „S-au schimbat trei guvernări, s-a constituit o alianță situațională care a înlăturat de la putere oligarhul ce a capturat statul, a început să adopte legi menite să demonteze regimul oligarhic. Cu regret, după destrămarea subită a acestei alianțe, prioritățile noii guvernări s-au reconfigurat imediat. În pofida efortului inițial depus în Parlament de a elucida frauda din sistemul bancar, raportul comisiei de anchetă a rămas fără atenția cuvenită. Organele de resort au declarat o intensificare a investigațiilor, însă activele persoanelor implicate în furtul miliardului, spălări de bani, capturarea statului, au rămas în controlul acestora”. 

„Deşi Procuratura Generală a verificat activitatea procuraturilor specializate, totuşi reforma veritabilă a întregului sistem judiciar stagnează. S-a investit masiv în crearea Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale, dar procesul de recuperare a banilor fraudaţi trenează în continuare”, precizează Transparency International. 

În opinia autorilor cercetării, pentru a susţine statul democratic de drept în R.Moldova, ţările din Uniunea Europeană şi din Parteneriatul Estic trebuie să elaboreze şi adopte legi similare Actului Magnitsky, aplicând restricții de circulație și înghețând activele marilor corupți. De asemenea, consolidând cadrul legal de prevenire a spălării banilor, impulsionând activitatea Parchetului European recent creat și facilitând recuperarea activelor fraudate”, punctează autorii studiului. 

Peste 2/3 din ţările incluse în clasamentul IPC 2019 au un scor sub 50 puncte, scorul mediu fiind de doar 43 puncte. În fruntea clasamentului IPC 2019 sunt Danemarca şi Noua Zeelandă (ambele cu un scor de 87 puncte) şi Finlanda (86 puncte), la polul opus – Siria, Sudanul de Sud şi Somalia, respectiv, cu un scor de 13, 12 şi 9 puncte.

Începând cu 2012, peste 20 de ţări şi-au îmbunătăţit semnificativ scorurile, în special, Estonia, Grecia şi Guyana. Aproape 20 de ţări au căzut semnificativ în clasament, inclusiv Australia, Canada şi Nicaragua.  

După o recentă vizită în R.Moldova a experților grupului Ad-Hoc al Consiliului Europei, secretara generală a instituției europene, Marija Pejčinović Burić, a declarat că percepția corupției în Republica Moldova rămâne la un nivel înalt, inclusiv în ceea ce privește sistemul judiciar, scrie Anticoruptie.md.

 „Ar trebui luate măsuri pentru punerea în aplicare a recomandărilor GRECO privind prevenirea corupției în ceea ce privește judecătorii și procurorii, în special pentru a preveni numirea și promovarea în funcții judiciare a candidaților cu probleme de integritate. Mai pe larg, ar trebui consolidată eficiența cadrului anticorupție și ar trebui garantată independența și capacitatea principalelor instituții responsabile de prevenirea și combaterea corupției. Toate măsurile de reformă trebuie să respecte Constituția și orice elemente ale reformei care nu sunt în conformitate cu Constituția ar trebui să fie precedate de o modificare constituțională, ea însăși în conformitate cu standardele europene”, a declarat Marija Pejčinović Burić.

Valeria Vițu
23/01/2020

Comentarii