Scandal continuu pe strada Mateevici 40: Poliția a intentat dosar penal în cazul difuzării muzicii funebre pe timp de noapte

Julieta Savițchi
30/09/2020

Poliția a intentat un dosar penal în cazul celor trei familii de pe strada Alexei Mateevici din Chișinău, care au fost terorizate să asculte non-stop muzică funerară după ce au refuzat să-și vândă locuințele la prețuri derizorii. Dosarul a fost intentat pentru declarații false, iar în calitate de bănuit figurează un angajat al familiei Lesnic, care intenționează să cumpere locuințele de la adresa respectivă.

Ștefan Balmuș, avocatul celor trei familii de pe strada Mateevici ne-a comunicat că bănuitul a declarat în instanță, sub jurământ, că cele trei familii ar fi înscenat că sunt șantajate cu muzică funerară și au indus în eroare poliția și presa.

Acuzațiile au fost aduse în cadrul unei ședințe de judecată, în timp ce instanța examina contestațiile proceselor verbale pentru încălcarea liniștei publice pe timp de noapte. În total au fost întocmite 26 de procese verbale în acest sens, iar avocații familiei Lesnic, care s-ar face vinovată de încălcarea ordinii publice, le-au contestat pe toate.

Solicitată de portalul Anticoruptie.md, Natalia Busuioc, locuitoare de pe strada Alexei Mateevici, a declarat că este inadmisibil să fie acuzată de lucruri pe care nu le-a făcut, după ce a fost terorizată cu muzică funebră luni în șir, a fost nevoită să suporte umilințele din partea unor chiriași buclucași, a fost distrusă curtea, fiind demolat un beci construit încă în perioada sovietică și un foișor din lemn pentru copii. „De atâtea ori a fost la noi poliția, cum cred ei, că noi am reușit să-i amăgim de fiecare dată?”, a declarat femeia.

Amintim că portalul Anticoruptie.md a publicat acum câteva luni un reportaj despre cum trei familii care dețin apartamente la sol într-o curte de pe strada Alexei Mateevici din Chișinău sunt terorizate să asculte în regim non-stop muzică funebră. Oamenii susțin că un om de afaceri influent ar face presiuni asupra lor ca să le vândă locuințele la preț derizoriu și să acapareze terenul pentru o construcție multietajată.

Echipa Anticoruptie.md a fost lăsată să intre în unul dintre apartamente după ora 22.00. Muzica funebră răsuna în toată locuința, inclusiv în camera copilului minor. Locuitorii au chemat poliția. Venit la fața locului, omul legii a declarat că știe despre această situație, dar nu poate să facă altceva decât să mai constate o dată perturbarea liniștii și să îi mai aplice proprietarului apartamentului vecin o amendă.

Cazul a fost mediatizat pe larg, iar a doua zi după publicarea reportajului, muzica a încetat.

Julieta Savițchi
30/09/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii