Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a luat act de sesizarea depusă de procurorul Vladislav Căruceru privind fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare comise de fostul procuror general interimar, Dumitru Robu. Consiliul a dispus inițierea procedurii disciplinare în privința acestuia. Căruceru, în a cărui gestiune se află cauza penală Metalferos, dar și unul dintre dosarele inițiate pe numele fostului șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari, declară că în privința sa au fost admise pretinse acțiuni ilegale din partea lui Robu.
Pentru examinarea sesizării, CSP va solicita desemnarea membrilor în componența Comisiei de disciplină constituite ad-hoc. Comisia este formată din cinci membri, propuși de Președintele Republicii Moldova, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor și Procurorul General. Aceasta se constituie în termen de 10 zile și își încheie mandatul odată cu finalizarea procedurii disciplinare.
În decembrie 2021, procurorii anticorupție au desfășurat percheziții în biroul procurorului Vladislav Căuruceru. Descinderile aveau legătură cu o cauză penală privind constrângerea de a face declarații, în care avea calitatea de bănuit. Atunci, PA declara că urmărirea penală a fost inițiată în temeiul plângerii unei persoane, care a comunicat că procurorul, audiind-o în calitate de martor, a constrâns-o să facă declarații false.
Ulterior, fostul procuror general interimar, Dumitru Robu, a cerut CSP acordul de a-l suspenda din funcție pe Căruceru, dar cererea nu a fost admisă.
%20(1).jpg)
Sursa: CIJM
Numele lui Vladislav Căruceru apare într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice despre lista acuzatorilor care au efectuat controlul la Procuratura Anticorupție (PA). În anchetă sunt dezvăluite informații din interiorul PA, potrivit cărora, în 2019, pe numele lui Căruceru a fost intentat un dosar penal. Acesta era bănuit că ar fi avertizat persoanele implicate în schemele de spălare de bani de la întreprinderea Metalferos despre percheziții. Procurorii susțineau că în dosar au fost anexate poze și înregistrări video cu Căruceru în timp ce i-ar fi avertizat pe viitorii învinuiți în dosarul Metalferos.
Ulterior, Căruceru a recunoscut că a fost vizat într-o cauză penală, doar că învinuirile i-au fost retrase de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, după ce acesta a constatat că nu ar exista probe.
Căruceru a mai declarat că nu există nicio poză și nici alte probe în dosarul respectiv, care ar confirma implicarea sa în infracțiunea imputată.
„S-a constatat definitiv printr-un act de verificare care nu poate fi contestat. Este ordonanța procurorului general că nu există nicio probă. Eu consider aceste informații false, denigrează grav onoarea și autoritatea mea profesională. Scopul lor îmi este clar, în special în momentul când au apărut aceste informații. Dezmint aceste informații, spun că sunt false și au servit pentru înaintarea cererii de recuzare. Ca urmare a examinării, procurorul general a decis că respinge cererile de recuzare pentru că în dosarul în care am fost vizat nu există nicio probă care ar confirma cele apărute în presă”, a declarat procurorul.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii