Președintele Parlamentului, Igor Grosu avut o întrevedere cu Președintele României, Nicușor Dan, în cadrul vizitei sale la București, unde participă la Forumul de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor. Cei doi oficiali au discutat despre securitatea regională și relațiile bilaterale între Republica Moldova și România.
„Am discutat despre securitatea regională, proiectele de infrastructură care conectează cele două maluri ale Prutului, cooperarea economică și susținerea consistentă și necondiționată a României pentru parcursul european al Republicii Moldova”, a scris speakerul moldovean pe contul său.
Șeful legislativului a subliniat că Moldova și România au nevoie una de cealaltă într-o Europă în care securitatea, stabilitatea și dezvoltarea nu mai pot fi privite separat. „O Moldovă puternică, democratică și europeană înseamnă și o regiune mai stabilă și o Europă mai unită”, a scris Igor Grosu.
Evenimentul reunește experți și oficiali din mai multe state și include paneluri de discuții consacrate riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților din regiune. În cadrul Forumului, președintele Parlamentului va vorbi despre progresele și provocările procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Forumul de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor este la a 10-a ediție și este dedicat subiectelor de apărare, securitate și relații internaționale din regiunea extinsă a Mării Negre și a Balcanilor.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii