Acuzatorul Serghei Mitrofan a depus jurământul în fața membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Acesta va activa în funcția de procuror în Procuratura municipiului Chișinău, după ce a fost selectat în urma unui concurs.
Serghei Mitrofan a acumulat cel mai mare punctaj - 86,41 puncte, în cadrul concursului pentru ocuparea a cinci funcții de procuror, în temeiul vechimii de muncă. La concurs au participat 12 candidați. În urma selecției, Mitrofan a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Teodor Codreanu a fost numit la Ialoveni, Olesea Dobrovolschi – la Briceni, Ina Palamarciuc – la Drochia și Alexei Eșan – la Orhei.
Potrivit Legii cu privire la Procuratură, persoana care nu a absolvit cursurile de formare inițială a procurorilor din cadrul Institutului Național al Justiției poate candida la funcția de procuror dacă are o vechime de cel puțin cinci ani. O condiție e ca aceasta să fi activat în funcțiile de procuror sau judecător în instanțele judecătorești naționale sau internaționale, de ofițer de urmărire penală, de avocat, de Avocat al Poporului, de consultant al procurorului, de asistent judiciar în instanța de judecată, de asemenea în funcțiile de specialitate juridică din aparatul Curții Constituționale, al Consiliului Superior al Procurorilor, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Ministerului Justiției, al Ministerului Afacerilor Interne, al Centrului Național Anticorupție, al Serviciului Vamal sau în funcția de profesor titular de drept în instituțiile de învățământ superior acreditate.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii