Lucrările de clasa a noua din instituțiile de învățământ din opt raioane vor fi verificate de evaluatori externi. Decizia a fost luată după apariția bănuielilor că profesorii din aceste raioane ar frauda examenele gimnaziale. Principalii indicatori ai fraudei au fost notele elevilor care anterior la examenul din clasa a IX-a au fost bune, în timp ce la Bacalaureat foarte mici. Detalii despre aceste cazuri, dar și despre măsurile inițiate pentru asigurarea integrității examenelor naționale de absolvire a gimnaziului a vorbit ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul a precizat că pentru a scoate la iveală problemele sistemice, instituția a efecutat o analiză. După ce cifrele au fost pus cap la cap, s-a depistat că notele elevilor diferă de la un examen la altul, ceea ce vorbește despre faptul că există „elemente de fraudă sistemică”. Mai exact, este vorba de instituțiile de învățământ din raioanele: Briceni, Cahul, Cantemir, Cimișlia, Drochia, Dubăsari, Rezina și Șoldănești.
„Ne-am uitat la rezultatele elevilor noștri la Bacalaureat comparativ cu examenul de clasa a noua și am constatat anumite discrepanțe, care ne dau de gândit și, din punctul nostru de vedere, în anumite raioane elemente de fraudă sistemică ce trebuie combătute și eliminate din sistem. În anumite raioane, avem o pondere foarte mare a copiilor care obțin rezultate foarte bune la examene de gimnaziu, note de 8 și 10. În același timp, în aceleași raioane, aceiași copii obțin rezultate extrem de mici la Bacalaureat”, a menționat Perciun.
În aceste opt raioane cu semne de întrebare vor fi trimiși circa 400 de voluntari, în calitate de observatori, în fiecare zi de examen de clasa a noua. Aceștia vor monitoriza examenele în 197 de instituții de învățământ. Costurile pentru activitatea voluntarilor vor ajunge la circa un milion de lei, inclusiv transportul și alimentația și vor fi acoperite de către Agenția Germannă de Dezvoltare.
Procesul de identificare a voluntarilor va începe în luna martie. Ministerul încurajează persoanele care lucrează în învățământ, alte persoane care cred în importanța desfășurării unor examene corecte, să se alăture acestei inițiative să facă parte din acest corp de voluntari.
O altă măsură impusă de minister este evaluarea centralizată a lucrărilor din aceste raioane, totul „pentru a exclude posibilitatea unor interferențe la nivel local și să ne asigurăm că evaluarea se desfășoară cu maximă corectitudine”. Pe lângă asta, anume aceste lucrări vor fi verificate de evaluatori externi pe care ministerul îi va recruta.
Examenul de clasa a IX-a este susținut anual de aproximativ 30 000 de elevi, la patru discipline, și se desfășoară în luna iunie.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii