Siegfried Mureșan: Fondurile europene pentru Republica Moldova nu vor suferi modificări

Mădălin Necșuțu
20/11/2020

Europarlamentarul Siegfried Mureșan (foto dreapta) a declarat, în cadrul unui interviu pentru postul Europa Liberă, că Republica Moldova va beneficia în continuare de banii alocați de la Bruxelles, în ciuda divergențelor europene pe bugetul UE formulate de Ungaria și Polonia.

El a precizat că Republica Moldova va avea în continuare sprijin financiar din partea Bruxelles-ului, deoarece UE va funcționa cu un buget provizoriu, echivalent cu cel din acest an. Europarlametarul român a mai declarat că victoria Maiei Sandu în recentele alegeri prezidențiale vor aduce un suflu nou în relația Chișinău – Bruxelles.

„Ce înseamnă asta pentru cetățenii Republicii Moldova? Înseamnă beneficii concrete în viitor. Și nu doar liderii europeni, ci, ați văzut, și toate marile publicații europene au înțeles că în Republica Moldova a câștigat un președinte proeuropean care vrea reforme, care va apropia Republica Moldova de lumea dezvoltată, iar eu, în toate ședințele pe care le-am avut, toate discuțiile săptămâna aceasta la Bruxelles,

„Victoria Maiei Sandu este o schimbare uriașă de direcție pentru Republica Moldova, dar este o veste foarte bună și pentru Uniunea Europeană, fiindcă avem în vecinătatea noastră estică un partener, nu mai avem un șef de stat ostil orientat spre Kremlin, avem un partener, de aceea victoria este foarte importantă și pentru Uniunea Europeană și cel de-al doilea lucru: am rugat toată lumea din Comisia Europeană, din Parlamentul European, din Partidul Popular European să ajutăm Republica Moldova și noul președinte cu tot ce putem în perioada următoare”, a mai spus el.

Mădălin Necșuțu
20/11/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii