Spînu și Kulminski s-au reținut la Moscova. Negocierile pe subiectul gazului vor continua vineri

Ilie Gulca
22/10/2021

Delegația Republicii Moldova, vicepremierii Andrei Spînu și Vladislav Kulminski, s-a reținut joi seară la Moscova pentru a continua negocierile asupra noului contract pentru furnizarea gazului. Contractul precedent a expirat în septembrie curent și a fost prelungit cu o lună.

Prima încercare să se ajungă la semnarea unui nou contract a fost întreprinsă la începutul lui octombrie la Forumul Gazului organizat la Sankt Petersburg.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, și șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, s-au întâlnit atunci cu vicepreședintele administrației Gazprom, Elena Burmistrova. Întâlnirea nu s-a încheiat cu semnarea unui contract, scrie Kommersant. 

Pe 21 octombrie, la Moscova au plecat din nou negociatorii moldoveni. Întâlnirea lor cu adjunctul șefului Administrației președintelui Rusiei, Dmitri Kozak, și reprezentanții Gazprom a avut loc în decursul zilei.

Numai că nu s-a puput pune punct în problema gazului, potrivit surselor publicației Kommersant, și delegația moldovenească, ce intenționa să zboare joi seară spre Chișinău, a fost nevoită să își schimbe planurile și să se rețină în capitala Federației Ruse.

Cele două părți vor continua negocierile vineri.

Ilie Gulca
22/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii