Proiectul cu privire la reorganizarea hărții instanțelor judecătorești prevede majorarea numărului de instanțe de la 15 la 16 și modificări în cazul curților de apel potrivit ultimei runde de consultări înainte de examinarea propunerilor în cadrul Parlamentului.
„Acest proiect este unul prioritar pentru Ministerul Justiției pentru a putea demara în paralel alte procese de modernizare a instanțelor judecătorești. Este important să avem discuții, cu implicarea tuturor instituțiilor vizate, inclusiv a reprezentanților Parlamentului, care vor primi în curând acest proiect cu propunere spre a fi votat”, a afirmat ministra Justiției.
În urma prezentării proiectului de lege, au fost făcute publice cele 16 avize recepționate de la diverse instituții și opinii ale societății civile. La finalul discuțiilor, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reiterat necesitatea implementării eficiente a hărții judiciare și a recomandat ca proiectul să fie definitivat și expediat cât mai curând forului legislativ.
Reorganizarea sistemului instanțelor judecătorești este unul dintre obiectivele Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru 2022-2025 și este o acțiune prevăzută în Planul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Conform notei informative, prin intermediul proiectului se propune atingerea următoarelor obiective:
● consolidarea capacităţilor instituţionale ale instanţelor judecătorești; îmbunătățirea calității actului de justiție și sporirea eficienței instanțelor judecătorești; asigurarea utilizării cât mai eficiente a fondurilor publice disponibile pentru instanțele judecătorești;
● îmbunătățirea calității justiției, inclusiv prin asigurarea repartizării uniforme a volumului de lucru în instanțele judecătorești;
● crearea premiselor pentru specializarea judecătorilor;
● modificarea arhitecturii instanțelor de apel.
Autorii menționează că judecătoriile Chișinău, Anenii Noi, Căușeni, Criuleni, Soroca și Orhei nu vor fi afectate de modificările propuse. În fapt, proiectul vizează crearea Judecătoriei Ialoveni și redistribuirea unora din sediile judecătoriilor Bălți, Cimișlia, Edineț, Cahul, Strășeni, Comrat, Drochia, Hâncești și Ungheni.
Reieșind din modificările indicate supra, numărul instanțelor se propune a fi majorat de la 15 la 16, și anume prin crearea Judecătoriei Ialoveni în baza sediului Ialoveni al Judecătoriei Hâncești. Propunerea rezidă din faptul că, potrivit datelor statistice, numărul populației în orașul Ialoveni se află în permanentă creștere. Concomitent, a crescut volumul de muncă al judecătorilor.
Proiectul de lege intervine cu modificări și la Anexa nr. 3 din Legea nr. 514/1995 în scopul reconfigurării listei curților de apel, redenumirii și reorganizării acestora după cum urmează:
● Curtea de Apel Chișinău – în Curtea de Apel Centru;
● Curtea de Apel Bălți – în Curtea de Apel Nord;
● Curțile de Apel Cahul și Comrat vor forma o instanță unică – Curtea de Apel Sud (cu două sedii).
Opțiunea creării Curții de Apel Sud în incinta a două sedii - unul specializat în examinarea cauzelor penale, iar celălalt în examinarea cauzelor civile - a fost agreată, spun autorii, inclusiv de către CSM, reieșind din criteriile reorganizării hărții judiciare, menționate anterior.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii