Sume modeste confiscate de stat în 2018, în urma infracțiunilor săvârșite de persoane cu funcții de răspundere

Anticoruptie.md
22/03/2019

Cinci din șase persoane cu funcții de răspundere care au săvârșit infracțiuni au scăpat de confiscarea specială în 2018. De partea cealaltă, sumele care au fost totuși confiscate în urma deciziilor instanțelor judecătorești sunt modeste, variind între 100 și 112.000 de lei.

Într-un raport al Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești se arată că, pe parcursul lui 2018, confiscarea specială a fost aplicată în 15 cazuri din totalul de 93 de condamnări pentru infracțiuni săvârșite de persoane cu funcții de răspundere, iar valoarea totală a sumelor confiscate se cifrează la 148.000 de lei, 2.970 de euro și 1.000 de dolari americani.

Confiscarea specială constă în trecerea, forţată şi gratuită, în proprietatea statului a bunurilor utilizate sau destinate săvârşirii unei infracţiuni; rezultate din infracţiuni, precum şi orice venituri din valorificarea acestor bunuri; date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor;

deţinute contrar dispoziţiilor legale; convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din veniturile de la aceste bunuri; care constituie obiectul infracţiunilor de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului.

Anticoruptie.md
22/03/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii