Procesul de aderare la Uniunea Europeană a fost subiectul de bază în discuțiile președintei Maia Sandu cu șefii legislativelor din Estonia, Letonia și Lituania, aflați într-o vizită oficială în Republica Moldova.
Potrivit Președinției, aflarea la Chișinău a președintelui Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar, președintei Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, și președintelui Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas este un semnal puternic de susținere a parcursului european al țării noastre.
„Experiența Estoniei, Letoniei și Lituaniei demonstrează în mod clar beneficiile integrării europene – consolidarea democrației, dezvoltarea economică accelerată, creșterea nivelului de trai și instituții publice eficiente și transparente”, se arată în comunicatul Președinției.
În Estonia, salariul mediu brut a crescut de peste 4 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 3,5 ori. În Letonia, salariul mediu brut a crescut de de aproape 5 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 2,5 ori. În Lituania, salariul mediu brut a crescut de aproape 7 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 4 ori.
Discuțiile președintei Maia Sandu cu oficialii străini au inclus și situația de securitate din regiune și un schimb de opinii privind contracararea riscurilor generate de războiul hibrid, inclusiv atacurile cibernetice, dezinformarea și ingerințele externe care vizează procesele democratice.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii