Tamara Chișca-Doneva, desemnată vicepreședintă a Curții Supreme de Justiție, președintă a Colegiului civil comercial și de contencios administrativ din cadrul CSJ

Mariana Colun
28/07/2020

Tamara Chişca-Doneva a fost desemnată vicepreședintă a Curții Supreme de Justiție, președintă a Colegiului civil comercial și de contencios administrativ din cadrul CSJ. Decizia a fost luată marți de membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Candidatura ei va fi înaintată Legislativului pentru numire în funcție.

Tamara Chișca-Doneva și-a început cariera de magistrată în 1987, la Judecătoria Hâncești. În 1995 a fost promovată la Judecătoria Râșcani din Chișinău. Peste doar un an a fost avansată la Curtea de Apel Chișinău, iar în 2003 a ajuns la CSJ.

Potrivit informaţiilor Asociației Juriştii pentru drepturile omului nouă hotărâri ale completului de judecată în componenţa căruia a participat judecătoarea au fost identificate ca obiect de examinare la CEDO. Printre cele mai importante este încheierea emisă în iulie 2005, în dosarul S.A.Gemenii. Guvernul Republicii Moldova este obligat până să achite 1,5 milioane de euro în dosarul respectiv.

Ziarul de Gardă scria într-o anchetă din 2014 că Judecătoarea Tamara Chişca-Doneva şi soţul ei, Vasile Chişca, inspector principal la Vama Leuşeni, locuiesc într-o casă din sectorul Râşcani, cu două niveluri şi cu mansardă, estimată la 7- 8 milioane de lei.

Mariana Colun
28/07/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii