Taxa pentru contestații în achiziții, criticată dur: „Încălcă drepturile, crește riscul de corupție și contrazice legislația UE”

Olga Vîrlan
23/06/2025
achizitii.md

Introducerea taxei de stat pentru depunerea contestațiilor în cadrul procedurilor de achiziții publice, în vigoare din 16 iunie 2025, este calificată drept abuzivă, neconstituțională și contrară bunelor practici europene, într-o notă de poziție semnată de Serghei Merjan, director de program la Centrul Analitic Expert-Grup.

Potrivit analizei, scopul real al modificării legislative este limitarea numărului de contestații, mai ales în cadrul unor programe cu miză electorală, precum „Satul European” sau „Europa este aproape 2025”. Autorul acuză guvernarea de ignorarea avizelor esențiale, inclusiv ale Comisiei Juridice, Numiri și Imunități și Centrului Național Anticorupție, care au semnalat multiple neconformități legale.

„Inițiativa afectează grav dreptul la justiție, încalcă Constituția și Directivele UE, descurajează IMM-urile și expune sistemul public la costuri și riscuri de fraudă și corupție”, susține Serghei Merjan.

Taxa impusă este de 0,5% din valoarea estimată a procedurii de achiziție, dar nu mai mult de 50.000 de lei – sumă considerată prohibitivă în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), care vor fi descurajate să conteste licitațiile viciate.

În document se subliniază că Guvernul și-a schimbat radical poziția față de o inițiativă similară respinsă în 2023, când se argumenta că plata unei taxe pentru contestații ar limita accesul liber la justiție și ar afecta concurența. În plus, se menționează că nici în alte state europene (precum Franța, Spania sau Belgia), contestațiile nu sunt condiționate de taxe.

„Guvernarea, prin această lege, blochează funcționarea mecanismului prin care sunt prevenite abuzurile și protejate drepturile agenților economici. Este o reformă populistă, electorală și contraproductivă”, suliniază expertul.

Expert-Grup cere abrogarea taxei și propune, în schimb, măsuri proporționale de descurajare a contestațiilor nejustificate, consultări reale cu societatea civilă, IMM-uri și autorități, precum și revenirea la ședințele publice de examinare a contestațiilor.

Potrivit analizei, adoptarea rapidă a proiectului, lipsa evaluării impactului, ignorarea recomandărilor Comisiei Juridice, precum și faptul că taxa a fost aprobată concomitent cu majorarea numărului de angajați ai ANSC, ridică suspiciuni privind motivația politică și interesele din spatele legii.

Olga Vîrlan
23/06/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii