Tiraspolul i-a eliberat pe polițistul Andrei Amarfi și pe Alexandru Puris. MAI nu știe nimic despre celelalte două persoane răpite  

Ilie Gulca
08/10/2020

Așa-zisul minister al afacerilor externe de la Tiraspol a anunțat că pretinsele organe de drept din stânga Nistrului au eliberat doi angajați ai structurilor de forță ale Republicii Moldova, fără a menționa numele acestora. În decursul zilelor de miercuri și joi, așa-zisul serviciu de securitate din stânga Nistrului au răpit patru persoane.

Pretinsele organe de drept ale administrației de la Tiraspol, precizează administrația secesionistă, au reținut, pe 7 octombrie, un grup de persoane sub pretextul comiterii unei serii de infracțiuni. Două dintre aceste persoane, potrivit sursei citate, sunt angajate ale structurilor de forță ale Republicii Moldova. Administrația de la Tiraspol nu a menționat nimic despre celelalte două persoane reținute.

Conform informațiilor publice inițiale, miercuri, au fost răpiți doi cetățeni ai Republicii Moldova în orașul Camenca, regiunea din stânga Nistrului. Este vorba angajatul Inspectoratului de Poliție Florești, Andrei Amarfi, și Adrian Glijin. Andrei Amarfi locuiește cu familia sa în orașul Camenca, stânga Nistrului. Adrian Glijin, potrivit Asociației Promo-LEX, are 41 de ani, este căsătorit și are trei copii. El a fost răpit de cinci persoane necunoscute și mascate de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca.

De partea cealaltă, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a menționat că a întreprins toate măsurile necesare pentru eliberarea cetățenilor moldoveni sechestrați la 7 octombrie. Aceștia sunt în afara oricărui pericol, iar cazul este investigat în continuare conform legii, se menționează într-un comunicat al ministerului.

Președintele Comisiei securitate națională, apărare şi ordine publică, Alexandru Jizdan, a menționat joi că, în total, au fost răpiți patru cetățeni ai Republicii Moldova: Amarfii, Glijin, Puris și Mânzărari.

Contactată de reporterii Portalului Anticoruptie.md, responsabila de comunicare cu mass-media a MAI, Alina Zbancă, ne-a precizat că au fost eliberați polițistul Andrei Amarfi și un angajat al Agenției Servicii Publice (ASP). Despre celelalte două persoane, reprezentanta MAI ne-a declarat că nu deține informații. Asociația Promo-LEX a precizat că cea de-a doua persoană eliberată este Alexandru Puris, angajat ASP. 

Procuratura din Florești a inițiat un dosar penal pe marginea acestui caz în baza art. 164, aliniatul 2, „Răpirea unei persoane” și art. 351, alineatul 2, „Uzurparea de calității oficiale” din Codul Penal al Republicii Moldova.

Ulterior, procurorul general Alexandr Stoianoglo a dispus retragerea dosarului deschis miercuri pe faptul „răpirii unei persoane" și „uzurparea de calități oficiale" din gestiunea Procuraturii raionului Florești și transmiterea acestuia către PCCOCS.

Ilie Gulca
08/10/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii