Alexandru Munteanu a inițiat consultări cu fracțiunile parlamentare. Întâlnirile se desfășoară de la ora 8, iar ultimii cu care se va întâlni candidatul la funcția de premier sunt reprezentanții fracțiunii PAS, care l-a promovat în fruntea Executivului.
Primii au venit la consultări deputații din fracțiunea Democrația Acasă. La ieșire, liderul formațiunii, Vasile Costiuc, a declarat că nu a primit răspunsuri la întrebările pe care le-a adresat.
„Guvernul Alexandru Munteanu va fi cel mai prost guvern din istoria Republicii Moldova, cu ONG-iști pe post de miniștri, care nu va fi responsabil în fața Parlamentului, ci a Președinției”, a spus Costiuc.
Liderul Partidului Nostru, renato Usatîi, a remarcat că, deși Munteanu a prezentat „un program bine structurat”, ar exista mai multe „vulnerabilități”.
„Lipsesc costurile totale și sursele de finanțare”, a menționat Usatîi.
Fracțiunea Alternativa a calificat discuțiile drept „constructive”, dar a avut anumite condiții.
„Primarul Chișinăului trebuie să fie membru de Guvern. UTA Găgăuzia trebuie să fie integrată în toate procesele care se întâmplă în țară”, a subliniat Alexandr Stoianoglo.
La finalul consultărilor, fracțiunea Comuniștilor au declarat că nu vor susține în Parlament programul de guvernare și nici pe potențialul prim-ministru, Alexandru Munteanu. Și fracțiunea Socialiștilor a menționat că nu vor susține noua echipă guvernamentală.
Programul de Activitate al Guvernului Munteanu „UE, Pace, Dezvoltare” poate fi consultat aici: https://shorturl.at/NBOj5
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii