Președintele SUA, Donald Trump, și cel al Rusiei, Vladimir Putin, se întâlnesc peste câteva ore în Alaska. Întâlnirea va avea loc la o bază militară, în condiții de maximă securitate. Discuțiile între cei doi lideri mondiali ar fi un prim pas pentru o eventuală oprire a focului în Ucraina, doar că pretențiile teritoriale ale Rusiei par greu de acceptat de administrația prezidențială de la Kiev.
Întâlnirea este organizată într-un cerc restrâns. Conform protocolului acceptat de ambele părți, Trump și Putin vor avea o discuție tête-à-tête, după care celor doi li se vor alătura membrii delegațiilor oficiale.
Zilele trecute, mai mulți lideri europeni au lansat un apel comun către președintele american, în care i-au cerut să nu admită presiuni din partea Rusiei.
„Orice soluție diplomatică trebuie să protejeze interesele vitale de securitate ale Ucrainei și Europei”, se arată într-o declarație comună. Aceștia au accentuat că înțelegerile între SUA și Rusia nu poate fi recunoscut, atâta timp cât nu se iau în considerație interesele Ucrainei și alte UE.
Deși a insistat pe întâlnire, nici Donald Trump nu crede că ar putea fi atinse rezultate palpabile. Liderul american tratează discuțiile ca fiind preliminare.
„Sunt șanse de 25% ca această întâlnire să nu ducă la niciun rezultat concret”, a declarat Trump, subliniind că un Acord final e prerogativa Ucrainei și a Rusiei.
Trump a mai subliniat că miza acestei întâlniri este obținerea unui armistițiu. Acesta a mai dat de înțeles că „cedarea sau schimbul unor teritorii” este o opțiune luată în vedere.
Rusia își revendică regiunile Donețk și Luhansk, dar și posibilitatea de a menține controlul actual asupra zonelor ocupate din Zaporojie și Herson.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii