Fostul președinte pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, vrea instrumente legale pentru verificarea activității organizațiilor neguvernamentale în Moldova. Fostul șef de stat a adus drept exemplu cazul Georgiei, care a copiat la rândul său legea rusă despre „agentul străin”, ceea ce i-a permis lui Vladimir Putin să reprime orice urmă de disidență și să înăbușe opoziția democratică și presa independentă.
„Avem nevoie de o lege ca cea adoptată în Georgia. Avem nevoie de instrumente pentru a verifica ce fac organizațiile neguvernamentale în Moldova, care devin o ramură separată a Guvernului în țara noastră și au și mai multă putere decât mass-media și politicienii. Aceste ONG-uri au bugete enorme – sute de milioane”, a spus el în cadrul emisiunii „Moldova Live” de la Exclusiv TV. „De ce aceste organizații închid ochii la toată nelegiuirea autorităților? Pentru că atât Guvernul, cât și aceste ONG-uri sunt finanțate din același buzunar și nu se pot descurca între ele. Trebuie să ne ocupăm de asta și ne vom ocupa de asta.”
Legea așa-zisului „agent străin” adoptată pe 3 iunie curent în Georgia nu are nicio legătură cu vreun agent străin ci, inspirată de o lege similară din Rusia, incriminează contribuțiile străine mai mari de 20% în finanțarea unei organizații neguvernamentale.
Noua lege conferă autorităților georgiene prerogative extinse de investigare împotriva organizațiilor și persoanelor, care examinează cheltuielile și comportamentul guvernului.
Conform noii legi, organizațiile neguvernamentale din Georgia sunt obligate să ofere instituțiilor de stat cheltuielile complete, toate informațiile personale și sensibile, inclusiv comunicările private”, a spus o reprezentantă a societății civile din Georgia pentru Radio Vocea Americii VOA.
În 2020, colegul de partid al lui Igor Dodon, Bogdan Țîrdea, a scos un volum în care a pretins că a dezvăluit „sumele mari de bani” pe care le primesc organizațiile neguvernamentale din Moldova din partea donatorilor externi. Reprezentanții societății civile au spus că cifrele lui Bogdan Țîrdea sunt exagerate și că întregul său demers editorial reprezintă un atac la adresa societății civile caracteristic regimurilor antidemocratice, corupte și autoritare.
După adoptarea legii respective, guvernele și organizațiile occidentale au avertizat autoritățile de la Tbilisi că drumul său către UE va fi blocat.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii