Un alt ex-judecător pierde la CSJ „lupta” cu CSM. Dosarul lui Serghei Ciobanu, expediat în instanță

Anticoruptie.md
08/12/2017
Sediul CSJ. Foto: CIJM

Curtea Supremă de Justiție a respins, în această săptămână, încă o contestație a unui ex-judecător împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Serghei Ciobanu, fost magistrat la Judecătoria Militară, s-a adresat în instanţa supremă după ce CSM și-a dat acordul ca el să fie urmărit penal pentru pronunţarea cu bună ştiinţă a unei încheieri contrare legii. CSJ a respins joi, 7 decembrie, cererea ex-judecătorului, considerând-o neîntemeiată. O hotărâre asemănătoare a fost luată luni în privința judecătorului de instrucție Dorin Munteanu, suspendat între timp din funcţie.

CSM a eliberat acordul pentru pornirea urmăririi penale pe numele lui Ciobanu în aprilie 2017, el fiind acuzat de pronunţarea cu bună ştiinţă a unei încheieri contrare legii, soldată cu urmări grave. Procuratura Generală s-ar fi autosesizat în urma unui articol publicat în Ziarul de Gardă.

Jurnaliștii scriau că, în septembrie 2016, Serghei Ciobanu, pe atunci judecător la Judecătoria Militară, a revizuit o sentinţă pe numele colonelului Ivan Grosu, emisă cu 16 ani în urmă, şi a hotărât încetarea procesului penal în privinţa acestuia. În 2000, Ivan Grosu fusese condamnat, apoi amnistiat, dar obligat să achite 1,17 milioane de lei, pagube stabilite în dosar, banii fiind decontaţi lunar, din pensie.

Potrivit procurorilor, revizuirea hotărârii de încetare a procesului penal a fost făcută contrar limitelor legale a termenului de prescripţie, care expirase încă acum nouă ani. Dacă va fi găsit vinovat, Ciobanu riscă până la șapte ani de închisoare. Între timp, în luna septembrie, CSM a hotărât să-l elibereze pe bărbat din funcția de magistrat, el fiind declarat incompatibil. Totodată, dosarul pornit pe numele acestuia a fost expediat în instanța de judecată. 

Anterior, CSM l-a propus pe Ciobanu pentru fotoliul de magistrat la Judecătoria Chișinău. Președintele Igor Dodon a respins însă cererea. Chiar dacă magistratul a venit cu o solicitare privind propunerea repetată de numire în funcția solicitată, ea a fost respinsă de membrii Consiliului.

Anticoruptie.md
08/12/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii