Un alt pas pentru eliminarea funcționarilor corupți: șefii de la vamă și fisc vor fi numiți de către Guvern

Ilie Gulca
10/09/2021

Directorii Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal vor fi numiți de către Guvern, la propunerea ministrului finanțelor. Proiectul pentru modificarea Codului fiscal și Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului a fost votat de Parlament în prima lectură. Acest proiect este al doilea din seria măsuri privind eliminarea schemelor și funcționarilor corupți din instituțiile publice.

„Prin modificările propuse, se urmărește realizarea obiectivelor asumate prin programul de activitate al Guvernului pe domeniul fiscal și vamal, pentru care este nevoie de organizare și planificare strategică, elaborare și aprobare a documentelor de politici corespunzătoare și o colaborare bună a instituțiilor responsabile cu Guvernul”, precizează Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului.

Potrivit autorilor inițiativei, modificările propuse urmăresc asigurarea unei abordări unice și a unor politici unitare în activitate, fapt pentru care este necesară instaurarea unui dialog direct al Guvernului cu conducătorii (directorii) subdiviziunilor Ministerului Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal.

Proiect de lege vizează statutul șefului Serviciului Fiscal de Stat și al șefului Serviciului Vamal. Aceștia vor accede de la statutul de funcționar public la persoană cu funcție de demnitate publică. Prin urmare, a spus ministrul, competența de numire a acestor persoane urmează să treacă de la ministrul Finanțelor la Guvern.

„Ideea acestei modificări ține în principal de importanța domeniilor care sunt atribuite celor două instituții, și anume administrarea finanțelor publice. Or, realizarea acestor atribuții se poate face cu ajutorul unor persoane care se bucură de un mandat cert acordat de Guvern”, a spus ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Ilie Gulca
10/09/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii