Un fost controlor de la Consiliul Concurenței a uitat „cu desăvârșire” să declare niște bani. ANI i-a depistat peste jumătate de milion de lei nejustificați

Ilie Gulca
20/01/2021

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat o diferență de 556.456 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de familia fostului controlor de stat la Consiliul Concurenței, Alexei Musteață, pe durata exercitării funcției publice în 2015–2019. Fostul funcționar a motivat neindicarea unor bani primiți pe cardul său pentru că nu își poate aminti „cu desăvârșire” de sumele cu pricina.

Astfel, conform art. 7, alineatul 1, litera d, și articolul 34, alineatul 2, din Legea nr. 132/2016, a conchis inspectorul de integritate Ada Griciuc, urmează să fie sesizat organul penal.

„Acțiunile domnului Musteață Alexei de includere de date incomplete și false în declarația de avere denotă prezența bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunii incidente art. 352 (1), alineatul 2, din Codul Penal.”

Diferența substanțială, de 556.456 de lei, între costul unui apartament și veniturile realizate de familia Musteață în 5.10.2015–13.12.2018, depășește de cinci ori plafonul de 20 de salarii medii lunare pe economie.

De partea cealaltă, Alexei Musteață susține că nu își amintește „cu desăvârșire” de circumstanțele în care unele sume de bani au ajuns pe cardul său.

„Referitor la transferul în valoare de 61.000 de ruble rusești din 2015, subsemantul nu poate furniza date despre transfer întrucât cu desăvârșire nu pot fi reamintite [...] Referitor la alimentarea contului bancar curent în 2015 cu 1.355 de euro și 7.400 de ruble, subsemnatul nu poate comunica informații, întrucât nu își reamintește circumstanțe.”

Despre o alte 5.000 de euro, declarată în 2015 ca fiind obținută sub formă de cadouri/donații, Musteață a explicat: „Suma constituie venitul obținut din donațiile efectuate de participanții la ceremonia de căsătorie.”

Inspectorul a calificat aceste explicații drept „superficiale”, „fără argumentări clare și concise, fără probe pertinente și concludente, motiv pentru care acestea nu pot să fie acceptate”.  

Ilie Gulca
20/01/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii