Un procuror, beneficiar de donații generoase de la socri, este candidatul desemnat pentru funcția de procuror-general interimar

Julieta Savițchi
30/07/2019
magistrat.md

Procurorul–adjunct al municipiului Chișinău, Dumitru Robu, a fost desemnat  de Parlament în calitate de candidat pentru a deține funcția de procuror general interimar din 9 pretendenți. Robu urmează să fie numit în funcție prin decret prezidențial. În ultimii ani, procurorul Robu a indicat sume mari, a câte 8000 și 5000 de euro primite drept donații de la socri.  

Pentru funcția de procuror general-intrimar  au mai depus dosarele: Ghenadie Barbă, șef al unității de stat de drept la Oficiul OSCE pentru instituțiile democratice și drepturile omului, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, avocați Anatolie Istrate și Ilie Rotaru, Viorel Pocaznoi, șef  al Direcţiei generale urmărire penală a Ministerului de Interne; Boris Lupașcu, fost şef de secţie din cadrul Procuraturii Generale, și Viorel Radețchi, procuror în Secția procurori  misiuni speciale în cadrul Procuraturii Generale.

Dumitru Robu ș-a  început cariera la 24 iulie 2013, fiind numit în funcția de procuror în Secţia combatere trafic de fiinţe umane din cadrul Procuraturii Generale. La 8 iulie 2016, Robu a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție. În această funcție, Dumitru Robu a ajuns în atenția mass-media datorită  dosarului  licitaţiei  privind amenajarea parcărilor în Chişinău, în care sunt vizaţi fostul primar Dorin Chirtoacă, Nistor Grozavu, omul de afaceri Alexandru Pincevschi, fostul şef al Direcţiei transport, Igor Gamreţki, fostul consilier municipal Ghenadie Ivaşcenco şi administratorii a trei firme de parking. La moment dosarul se află în gestiunea Judecătoriei Chișinău, iar Dumitru Robu reprezintă acuzarea de stat.   

Prin Ordinul Procurorului General al Republicii Moldova  din 1 Martie 2018, Dumitru Robu a fost  numit în funcția de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău.

Potrivit Declarației de avere pentru anul 2018, Dumitru Robu deține din 2017 un apartament de 84, 9  metri pătrați, evaluat la 479,6 mii de lei, iar în 2018 și procurat un garaj cu 50,6 mii de lei.

Tot în 2018, omul legii și-a procurat cu 8700 de euro un autoturism de model Lexus CT200H, fabricat în 2011. Cel de al doilea automobil declarat de procurorul Robu, un Nisan Juke, fabricat în 2011, i-ar fi fost transmis în posesie gratuită încă în 2013.

În 2018, Dumitru Robu a primit o donație de 8000 de euro din partea socrului, iar 14 mii de euro i-a câștigat la cumetria copilului. Procurorul a mai raportat o îndemnizație unică de 109,7 mii lei oferită de CNAS la nașterea copilului și o îndemnizație lunară de 78696 lei pentru îngrijirea copilului.

În 2016, Dumitru Robu a beneficiat de o donație de 8000 de euro, iar în 2017 a primit cadou 5000 de euro de la soacră.

Mai mulți experți susțin că indicarea donațiilor în declarațiile de avere ridică suspiciuni legate de integritatea celor care beneficiaza de astfel de donații. 

Julieta Savițchi
30/07/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii