Un proiect de lege oferă BNM mai multe prerogative nefondate. Expert: "Activitatea instituției de până acum este un eșec"

Mariana Colun
09/03/2016
Sediul BNM. Foto: CIJM

Prerogative nefondate acordate Băncii Naționale a Moldovei și prea multe împuterniciri pentru angajații Comisiei Naționale a Pieței Financiare - concluzionează, între altele, experții Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) după ce au examinat un proiect de lege ce prevede modificări şi completarea legilor care reglementează activitatea celor două instituții. Totodată, potrivit autorilor expertizei, mai multe prevederi ale proiectului vin în contradicție cu altele din legislaţia corelativă, bunăoară cu cele din Constituție sau cele din actele normative subordonate legilor. 

Autorii expertizei coruptibilității proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la BNM și a Legii privind CNPF au constatat că, potrivit proiectului de lege, orice act normativ al BNM nu poate fi suspendat, anulat, cenzurat, contestat sau condiționat de către orice autoritate publică sau persoană terță

Astfel de prevederi sunt exagerate și acordă nejustificat împuterniciri BNM, care și așa are pârghii suficiente pentru a-și exercita atribuțiile. Nu putem avea un stat în stat. Din textul proiectului rezultă stabilirea şi promovarea expresă a unor interese de grup sau individuale, contrare interesului public general. Totodată, din textul proiectului şi aplicarea ulterioară a acestuia rezultă prejudicierea intereselor (drepturilor, libertăţilor) anumitor categorii de persoane, precum și prejudicierea interesului public”, a remarcat Viorel Pîrvan, unul dintre autorii expertizei, în cadrul unei conferințe de presă.

Galina Bostan, directorul CAPC, susține că intrarea în vigoare a acestor modificări ale legii va genera multiple abuzuri. „Nu e clar de ce statul a decis să acorde atâtea prerogative BNM. Activitatea instituției de până în prezent este un eșec. BNM mereu a avut instrumente suficiente pentru a interveni”, a declarat Galina Bostan.

Alte prevederi ale proiectului de lege se referă la stabilirea unor norme prin care, practic, personalul și organele de conducere ale BNM și CNPF nu vor răspunde administrativ sau civil pentru acțiunile sau omisiunile în activitatea lor, cu excepția cazurilor de neglijență sau a acțiunilor realizate cu rea-credință. „Obținem o situație bizară, când, în urma acțiunilor funcționarilor BNM sau CNPF care pot aduce prejudicii intereselor statului, nu vor surveni anumite consecințe”, susține Viorel Pîrvan.

„E greu de demonstrat faptul că cineva a acționat cu rea-credință, dar noi toți trebuie să fim responsabili de propriile acțiuni, cu atât mai mult o autoritate publică”, a subliniat și Galina Bostan. 

Experții au remarcat că proiectul de lege a fost promovat rapid și votat în prima lectură în Parlament, în mod prioritar, și urmează să fie aprobat în lectura a doua în plenul Legislativului. Nota informativă a proiectului de lege nu conţine avizul tuturor instituţiilor publice interesate, precum și sinteza recomandărilor elaborate în urma consultărilor publice cu societatea civilă, aşa cum prevăd cerințele legii. De asemenea, contrar cerințelor legislației, experții au remarcat lipsa analizei impactului de reglementare, a expertizelor juridice, economice, financiare, ştiinţifice şi de alt gen, care ar fi determinat raționalitatea adoptării acestui proiect de de lege, avantajele și dezavantajele acestuia, consecinţele economico-financiare ce pot surveni în rezultatul adoptării acestui proiect de lege.galina bostanstabilirea unor norme prin care personalul al bnm si cnpf nu vor răspunde administrativ si civil pentru actiunile sale. astea sunt derogări de la principiul legalității si egalitatii.

Autorul proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la BNM și a Legii privind CNPF este Ministerul Finanţelor. În conformitate cu nota informativă, proiectul de lege a fost elaborat pentru implementarea recomandărilor Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale, formulate în urma evaluării sistemului financiar al Republicii Moldova în cadrul programului FSAP, derulat în cursul anului 2014, și pentru eliminarea diferențelor între legislația națională și dreptul primar al Uniunii Europene.

Mariana Colun
09/03/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii