Un renumit avocat, îngrijorat de atacurile la adresa libertății presei în Moldova: „Această tactică represivă nu face decât să amplifice dezinformarea și să submineze încrederea publicului în mass-media”

Cornelia Cozonac
26/07/2024

Renumitul avocat moldovean Roman Zadoinov, stabilit în SUA, s-a arătat îngrijorat de recentele atacuri la adresa libertății presei din Moldova, în special de ștergere repetată a articolelor de pe portalul de știri și investigații jurnalistice al Centrului de Investigații Jurnalistice www. anticorupie.md de pe platforma Facebook. El s-a arătat preocupat și de restricționarea de către autoritățile de la Chișinău a mai multor canale TV, afiliate unor formațiuni politice.  

„Este esențial ca presa independentă să aibă libertatea de a informa publicul în mod corect și imparțial, mai ales în ceea ce privește subiecte de interes public major, cum ar fi procesele judiciare ale unor figuri politice importante. Blocarea accesului la astfel de informații este o încălcare gravă a principiilor democratice fundamentale și pune în pericol dreptul cetățenilor de a fi informați”, scrie Roman Zadoinov pe pagina sa de Facebook..

Avocatul reacționează și în cazul suspendării sau retragerii licențelor unoir TV-uri afiliate unor partide politice, care ar avea finațare dubioasă din Rusia sau din scheme de corupție. „Sunt de asemenea preocupat de tendința de a bloca sau cenzura canalele de informare considerate a fi afiliate unor partide sau persoane neconvenabile. Această tactică represivă nu face decât să amplifice dezinformarea și să submineze încrederea publicului în mass-media”.

„Încurajez insistent autoritățile moldovenești să ia măsuri imediate pentru a opri aceste atacuri la adresa libertății presei și pentru a asigura un mediu sigur și favorabil pentru jurnalismul independent. Cetățenii merită să aibă acces la o gamă largă de informații din surse diverse pentru a-și putea forma propriile opinii în cunoștință de cauză”.

Avocatul mai declară că „pe lângă solicitarea de acțiuni din partea autorităților moldovenești”, va lua în considerare și următoarele:

„Evidențierea acestor probleme la nivel internațional: Voi informa organizațiile relevante pentru drepturile omului și libertatea presei cu privire la situația din Moldova și voi solicita sprijinul lor pentru a pune capăt acestor practici represive.

Sprijinirea jurnaliștilor independenți: Voi explora modalități de a oferi sprijin jurnaliștilor independenți din Moldova, cum ar fi prin programe de training și resurse financiare.

Promovarea alfabetizării media: Voi colabora cu organizațiile din Moldova pentru a promova educația media și abilitățile de gândire critică în rândul publicului, astfel încât cetățenii să poată discerne mai bine între informațiile de încredere și cele false”.

Libertatea presei este un pilon fundamental al oricărei societăți democratice. Este esențial să apărăm dreptul jurnaliștilor de a-și face munca fără teamă de represalii și de a asigura accesul publicului la informații veridice și imparțiale”.

Împreună, putem pune capăt acestor atacuri la adresa libertății presei și putem construi o Moldova în care jurnalismul independent poate prospera”, precizează avocatul Roman Zadoinov.

Amintim că Centrul de Investigații Jurnalistice a semnalat în ultimul timp ștergerea masivă de pe Facebook a știrilor distribuite de pe portalul www.anticoruptie.md, care este un portal de știri și investigații jurnalistice specializat pe tematica anticorupție. În luna mai, postalurile CIJM  www.anticoruptie.md și www.investigatii.md au fost supuse unui atac puternic cu virusi, fiind nefuncționale timp de 7 zile.   

 

 

Cornelia Cozonac
26/07/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii