Vadim Brânzaniuc a scăpat de CNI

Anticoruptie.md
14/07/2016
Colaj CIJM. Foto: CIJM, Facebook

Comisia Națională de Integritate a clasat joi, 14 iulie, cauza pornită pe numele lui Vadim Brânzaniuc, șef al Direcției relații cu publicul a Primăriei Capitalei, vizat într-o anchetă a Centrului de Investigaţii Jurnalistice. Membrii CNI nu au stabilit că funcţionarul a încălcat intenţionat regi­mu­l juri­dic al decla­ră­rii veni­tu­ri­lor şi pro­pri­e­tă­ţii pen­tru anul 2015. 

„Materialele care au fost acumulate în cadrul dosarului au demonstrat acest lucru. Asta este prescripţia legii - trebuie să demonstrăm intenţia”, a spus Victor Strătilă, vicepreşedintele CNI. 

„Am spus-o din start, după ce au pornit discuţiile privind averea mea, că în toţi anii am declarat absolut toate proprietăţile pe care le-am avut. Eram sigur că nu poate constata Comisia nişte lucruri nedeclarate”, ne-a declarat Vadim Brânzaniuc. 

Comisia s-a autosesizat după ce portalul Anticoruptie.md a arătat în cadrul unei anchete că Vadim Brânzaniuc a reușit să acumuleze în doar doi ani, fiind în funcția de șef al Direcției relații cu publicul a Primăriei Capitalei, o avere de câteva milioane de lei. Investigația arăta că funcţionarul, care între timp a devenit secretar interimar al Consiliului Municipal Chișinău, deține o casă cu două etaje în zona Petricani din sectorul Râșcani, pe care a construit-o, potrivit actelor cadastrale, din anul 2012 până în 2014. Locuința are o construcție accesorie și un garaj prevăzut pentru două mașini. Pe frontispiciul casei este imprimat un blazon, în care litera "B" vorbește despre numele de familie al proprietarului. Cu tot luxul afișat, Brânzaniuc s-a numărat, în anul 2013, printre beneficiarii de ajutor material din bugetul municipal. El a primit 72.000 de lei. Din banii publici i-a fost achitată o parte din dobânda la un credit luat pentru construcția casei. Până la angajarea în funcție de șef de direcție nu avea locuință și ridica un salariu de doar 2.000 de lei.

La ședința din 18 aprilie a Primăriei, Dorin Chirtoacă, edilul Capitalei, i-a luat apărarea subalternului său. "La noi a apă­rut o pre­zum­ție de hoției. Dacă acti­vezi cinci sau zece ani în ser­vi­cul public, gata esti hoț. Fie­care are drep­tul să-și facă o casă mai modestă sau mai puțin moestă. Casa dom­nu­lui Brân­za­niuc este pusă pe numele dum­ne­a­lui. Nu a vrut să ascundă ceva”, a sub­li­niat Dorin Chir­toacă.

 

Anticoruptie.md
14/07/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii