Verificări la Procuratura Anticorupție. Viorel Morari, suspendat din funcție

Julieta Savițchi
09/12/2019

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost suspendat din funcție, luni dimineață, de către procurorul general, Alexandru Stoianoglo, în legătură cu efectuarea unui control amplu la Procuratura Anticorupție. Morari va activa, pe perioada controlului, în calitate de procuror în Secția unificarea practicii în domeniul învinuirii în instanțele de judecată. Înlăturarea lui Morari vine, la puțin timp, după ce a dispus reluarea urmăririi penale privind finanțarea Partidului Socialiștilor din afara țării.

Solicitat de Anticoruptie.md, Viorel Morari a precizat că a fost delegat în funcția respectivă pentru perioada cât se va desfășura controlul la Procuratura Anticorupție. „Am fost delegat să preiau aceeași funcție în care am activat puțin timp după demisia de primăvara trecută. Delegarea în altă funcție este o metodă de suspendare. Nu cunosc motivul controlului. Probabil că este vorba de scrisoarea judecătorilor, dar și despre alte informații apărute în presă. Nu este exclus că s-a ținut cont și de scrisoarea anonimă”, ne-a declarat Morari.

Amintim că, la 26 noiembrie, Viorel Morari, a anulat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, emisă la 8 iulie, de către subalternul său, Alexandru Cernei, privind finanțarea Partidului Socialiștilor de către Federația Rusă.

La începutul lunii decembrie, mai mulți judecători de instrucție din Chișinău au semnat o petiție, adresată conducerii de vârf a Republicii Moldova, ministrului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii, în care acuză procurorii Anticorupție de hărțuirea magistraților.

Câteva zile mai târziu, a fost eliberat din arest preventiv fostul șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă. După expirarea mandatului de arestare de 15 zile, procurorii nu au mai înaintat demers privind ținerea acestuia în detenție preventivă, pe motiv că au fost efectuate investigațiile necesare.

Amintim că, la finele lunii aprilie, Viorel Morari și-a dat demisia din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție, după reținerea omului de afaceri, Andrei Tranga. Presa de la Chișinău a scris atunci că în anumite scrisori anonime, primite de redacțiile unor medii de informare, șefului Procuraturii Anticorupție i se incrimina implicarea într-o schemă de corupție și șantaj asupra unor oameni de afaceri.

Ulterior, Viorel Morari a fost numit în funcția de procuroror de rând în Secția unificarea practicii în domeniul învinuirii în instanțele de judecată.

Morari a revenit la șefia Procuraturii Anticorupție în august 2019, în urma unei tranzacții de împăcare cu conducerea Procuraturii Generale, pe care o acționase în judecată. În perioada care urmează, Procuratura Anticorupție a pornit mai multe dosare de rezonanță, cum are fi cele pe numele fostului președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, a adjunctului său, Oleg Sternioală, pe numele procurorului Nicolae Chitoroagă, dosarul Metalferos, dosarele pe numele fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc etc.

Viorel Morari a fost numit în funcția de șef al Procuraturii Anticorupție pentru un mandat de 5 ani, printr-un ordin semnat de procurorul general, Eduard Harunjen, la 26 aprilie 2016.

Morari a fost propus în funcția respectivă la 22 aprilie 2016 de către Consiliul Superior al Procurorilor, după ce acesta a acumulat cel mai mare punctaj, de 9,37, la concursul pentru funcția respectivă. La puțin timp după desemnarea în funcție, Viorel Morari a declarat în cadrul unui club de presă, organizat de Centrul de Investigații Jurnalistice, că  vor urma „nume grele” în  dosarele de corupție și că își va da demisia dacă nu își va onora promisiunea.

Julieta Savițchi
09/12/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii