Vicepreședinta Parlamentului European: „Vedem la Chișinău voință politică pentru crearea unui sistem judiciar independent și intensificarea proceselor de transparență și întărire a integrității”

Crina Dumitriu
24/06/2019

Vicepreședinta Parlamentului European, Heidi Hautala, aflată la Chișinău, în fruntea unei delegații a deputaților europeni, și-a exprimat speranța că UE va debloca în scurt timp asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova, pentru a continua reformele în domeniul Justiției, drepturilor omului, a instituțiilor și proceselor democratice.   

„Atmosfera la Chișinău este alta. Vom susține ferm un Guvern care are capacitatea și voința de a schimba Moldova pentru binele cetățenilor țării. Este important să deblocăm asistența macrofinanciară. Este binevenită această nouă inițiativă de a amplifica sprijinul nostru, pentru că vedem că acum chiar există voință politică. Mai ales în ceea ce privește crearea unui sistem judiciar independent și intensificarea proceselor de transparență și întărire a integrității”, a declarat oficialul european la întâlnirea cu prim-ministra Maia Sandu.

Șefa Guvernului de la Chișinău Maia Sandu a apreciat sprijinul Uniunii Europene acordat țării noastre, în special, în situațiile când procesele democratice se aflau în pericol și a exprimat speranța că partenerii europeni vor susține, în continuare, eforturile Guvernului de la Chișinău de consolidare a instituțiilor și proceselor democratice.

Premierul a subliniat că drepturile omului, revenirea la practicile democratice și crearea oportunităților pentru cetățeni sunt priorități absolute pentru Guvern. Șefa Executivului a menționat că guvernul precedent a făcut multe promisiuni și a pornit multe programe fără a avea acoperire financiară pentru ele și a lăsat țara într-o situație financiară dificilă.  

„Am exprimat speranţa că foarte curând vor putea fi reluate programele de asistenţă financiară şi tehnică pentru Republica Moldova. Am exprimat solicitările noastre de ajutor pentru a investiga furturile majore din ultimii ani, dar şi spălările de bani despre care ştim cu toţii. Sperăm foarte mult că, în continuare, vom obţine suport pe aceste dimensiuni, dar și pe alte domenii, lucru care va duce la îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale cetăţenilor din Republica Moldova”, a declarat Maia Sandu la conferința de presă.

La rândul său, vicepreşedintele Parlamentului European, Heidi Hautala, a promis o nouă pagină în relația dintre Uniunea Europeană și noul Guvern de la Chișinău în implementarea reformelor democratice.

Crina Dumitriu
24/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii