Viceprim-ministrul ucrainean pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate ale Ucrainei, Oleksi Reznikov, vine la Chișinău

Ilie Gulca
09/09/2021
Oleksi Reznikov, vicepremierul ucrainean și ministrul pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate

Viceprim-ministrul, ministrul pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate ale Ucrainei, Oleksi Reznikov, va efectua o vizită pe 10 septembrie curent la Chișinău. Oficialul ucrainean va sosi în Republica Moldova la invitația omologului său moldovean, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vlad Kulminski.

„Oficialul ucrainean va avea întrevederi cu Prim-ministrul Republicii Moldova, omologul său, oficiali guvernamentali și parlamentari. În cadrul vizitei vor fi discutate subiectele actuale de pe agenda bilaterală, inclusiv ale Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice și comerciale”, se menționează într-un comunicat al Biroul Politici de Reintegrare.

De asemenea, precizează sursa citată, discuțiile vor servi drept prilej pentru a efectua un schimb de opinii pe aspecte referitoare la promovarea politicilor de reintegrare a țării.

Vizita ministrului ucrainean, Oleksi Reznikov, la Chișinău are loc în contextul interdicției vehiculelor cu numere transnistrene pe teritoriul Ucrainei. Ucraina a interzis începând cu 1 septembrie curent circulația mașinilor cu numere transnistrene pe teritoriul său.

Mai întâi, Serviciului Vamal Odesa din Ucraina a anunțat că mașinile înmatriculate cu numere din regiunea separatistă a Republicii Moldova vor putea circula pe teritoriul său până la 10 ianuarie 2022, după care același serviciu vamal a revenit cu o erată, precizând că informația plasată pe site-ul lor a fost una eronată și că se menține interdicția până la 1 septembrie.

Ulterior, vicepremierul pentru Reintegrare, Vlad Kulminschi, a criticat fosta guvernare care a negociat acordul privind instituirea plăcuțelor neutre pentru mașinile cu numere de înmatriculare transnistrene.

„După datele noastre, doar 6.000 de proprietari de vehicule [din 120.000 – n.r.] și-au schimbat numerele transnistrene în numere neutre... Chișinăul este absolut decis să decis de a aplice acest mecanism, chiar dacă a fost un mecanism prost gândit”, a spus Vlad Kulminschi în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, citat de IPN.

El a mai spus că solicitarea Chișinăului privind amânarea interdicției de a traversa frontiera ucraineană pentru mașinile cu numere transnistrene nu reprezintă altceva decât o încercare de a-i ajuta pe cetățenii noștri din stânga Nistrului. Potrivit vicepremierului, decizia lovește în oamenii simpli care nu au reușit, deocamdată, să-și schimbe plăcuțele de înmatriculare.

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a calificat decizia autorităților ucrainene drept „revoltătoare”. Moscova a acuzat Kievul că acționează în detrimentul intereselor lor și ale propriilor cetățeni, îndeplinind „indicațiile curatorilor săi”.

Ilie Gulca
09/09/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii