Victor Furtună, procurorul care l-a reținut pe Alexandr Stoianoglo, prezentat oficial în calitate de șef PCCOCS

Anticoruptie.md
12/11/2025
Sursa foto: procuratura.md

Procurorul Victor Furtuna a fost prezentat oficial în calitate de Procuror-Șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). La ceremonia solemnă a participat Procurorul General interimar Alexandru Machidon, care și-a exprimat încrederea în capacitățile profesionale ale lui Furtună. Ultimul a condus reținerea procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

La sediul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS)  a avut loc solemnitatea de prezentare a Procurorului-Șef al PCCOCS – Victor Furtuna, de către Procurorul General interimar – Alexandru Machidon, anunță ambele instituții, într-un comunicat oficial.  

„În cadrul solemnității, Procurorul General interimar a adresat un mesaj de felicitare conducătorului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, subliniind importanța procuraturii specializate în arhitectura justiției, precum și rolul determinant al procurorilor PCCOCS în combaterea fenomenului criminalității organizate: „Activitatea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale este de maximă importanță, cu rezonanță publică majoră. Am încredere că domnul Victor Furtuna, în calitate de procuror-șef, va contribui la consolidarea instituției, la creșterea eficienței investigațiilor și la fortificarea încrederii cetățenilor în justiție.” La rândul său, Procurorul-Șef Victor Furtuna, care anterior a exercitat funcția de conducător interimar al instituției, a exprimat recunoștință pentru încrederea acordată și a declarat că își va exercita mandatul cu deplină responsabilitate și integritate: „Preiau această funcție conștient de complexitatea și dificultatea sarcinilor care stau în fața Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Voi depune toate eforturile pentru a asigura o contribuție de calitate pentru un act de justiție independent, profesionist și transparent, alături de întreaga echipă de procurori PCCOCS și ofițeri detașați.”, se arată într-un comunicat al Procuraturii.

Numirea lui Victor Furtuna în funcția de Procuror-Șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a fost dispusă prin ordinul Procurorului General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.

Victor Furtuna a deținut funcția de șef interimar al PCCOCS din ianuarie 2023. Acesta a condus reținerea procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Anticoruptie.md
12/11/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii