Victoria Iftodi, candidată a Partidului Democrat la funcția de ministru al Justiției

Anticoruptie.md
13/03/2018
Victoria Iftodi. Foto: unimedia

Victoria Iftodi, fosta ministră a Justiției în perioada governării comuniste, este candidata partidului de guvernământ la funcția de ministru al Justiției, după demisia lui Alexandru Tănase.

Acum un an, Victoria Iftodi a fost numită de Guvern judecător la Curtea Constituțională (CC) pentru un mandat de șase ani, succedându-l în această funcție pe Alexandru Tănase. 

În martie 2017, atunci când Executivul a luat decizia de a o promova în postul de judecător la CC, fosta ministră a Justiţiei nu a fost prezentă la ședință și nici atunci când s-a înscris în concurs, fiind reprezentată prin procură de o altă persoană. Potrivit anunţului despre desfăşurarea concursului, candidaţii ar fi trebuit să depună dosarul „sigilat în plic, personal, sub semnătură”. Eremei Priseajniuc susţine însă că în acest caz prevederile legale nu au fost încălcate.

În decembrie 2016, Iftodi a fost promovată în Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate (ANI), fiind reprezentanta Guvernului.

Potrivit ultimei declarații de avere făcute publice, în 2016, Victoria Iftodi a declarat un onorariu de 200.000 de lei obţinut în cadrul biroului său notarial, potrivit declaraţiei de avere pe care a prezentat-o la numirea în calitate de membră a Consiliului de Integritate al ANI. Fosta ministră a Justiţiei în Guvernul Tarlev a mai indicat că pe parcursul anului 2016 a obţinut prin moştenire şapte terenuri agricole, trei grădini şi un teren destinat pentru construcţii. Tot anul trecut, Victoria Iftodi a moştenit o casă de locuit de 82 de metri pătraţi. În 2012, ea a cumpărat un lot agricol cu o suprafaţă de 0,07 hectare şi o valoare cadastrală de circa 12.000 de lei. Dânsa mai are în proprietate un apartament de 66 de metri pătraţi pe care l-a cumpărat în 1997. Locuinţa valorează aproape 400.000 de lei. În 2013, Victoria Iftodi a cumpărat un imobil nelocativ cu o suprafaţă de circa 100 de metri pătraţi, iar valoare pe care a indicat-o în declaraţie este de 142.000 de lei.  Aceasta mai deţine o treime din acțiunile companiei Inocom S.R.L.

În perioada anilor 2010 - 2016, candidata PD la funcția de ministru al Justiției a activat în calitate de notar public în municipiul Chişinău. Victoria Iftodi a mai deținut funcția de ministru al Justiției în Guvernul Tarlev, în perioada 2005-2006. Anterior, ea a fost ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, dar și reprezentanta ţării pe lângă UNESCO.

Anticoruptie.md
13/03/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii