VIDEO// Mama lui Alexei Navalnîi, impusă să-și îngroape fiul „în taină”

Anticoruptie.md
23/02/2024
Sursa colaj: b1tv.ro

Liudmila Navalnaia, mama lui Alexei Navalnîi, decedat în închisoare în circumstanțe suspecte, a văzut trupul neînsuflețit al fiului său. Aceasta povestește că a fost amenințată să accepte o înmormântare secretă, iar anchetatorul a avertizat-o că „trupul se descompune” și s-ar putea ca autoritățile să ia măsuri în consecință.

La câteva zile de la moartea fiului său, Liudmila Navalnaia a fost dusă noaptea trecută la morga din Salehard. Femeia a înregistrat un apel video în care spune că a fost amenințată să-și dea acordul pentru o înmormântare secretă.

„Anchetatorii susțin că știu cauza morții, au pregătite toate actele medicale și legale, iar eu am semnat certificatul de deces. Legea îi obligă să-mi dea imediat trupul neînsuflețit al lui Alexei. Îmi pun condiții și mă șantajează: unde, când și cum ar trebui să fie îngropat Alexei. Acest lucru este ilegal. În fața mea ei primesc ordine de la Kremlin sau de la aparatul central al Comitetului de anchetă. Vor ca acest lucru să fie făcut pe ascuns, fără priveghi. Vor să mă aducă la marginea cimitirului, la un mormânt proaspăt, și să spună: "Aici zace fiul tău!””, spune Liudmila Navalnaia.

Politicianul de opoziție din Rusia, Alexei Navalnîia murit în închisoarea Lupul Polar din regiunea Tiumen, lângă Cercul Polar. În martie 2022, instanța l-a condamnat pe Navalnîi la nouă ani cu executarea pedepsei într-o închisoare de regim general, acuzându-l de fraudă în colectarea de donații. În august 2023, a fost condamnat la 19 ani într-o închisoare cu regim special pentru că ar fi  organizat o „comunitate extremistă”.

Anticoruptie.md
23/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii