VIDEO // Protest deturnat la Președinție. Un bărbat cu nevoi speciale intenționează să-l dea în judecată pe Igor Dodon

Julieta Savițchi
04/02/2020

Ion Olari, un bărbat cu nevoi speciale din Chișinău, nemulțumit că n-a primit cei 700 de lei promiși de șeful statului cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a încercat să protesteze la Președinție, dar a fost împiedicat de către forțele de ordine. Bărbatul a declarat că nu-i rămâne altceva decât să-l dea în judecată pe Igor Dodon pentu că acesta nu și-a respectat promisiunea.

Ion Olari a venit luni dimineață în sala de audiență a Președinției în speranța că va fi primit de cineva din funcționari. Omul a adus cu el o scrisoare semnată de Igor Dodon, în care acesta îl felicită cu ocazia sărbătorilor de iarnă și îi comunică, că toți pensionarii și persoanele cu dizabilități vor primi un ajutor unic de 700 de lei. Olari spune că a așteptat să primească banii, apoi s-a adresat și la asistența socială, dar nu s-a regăsit în liste, chiar dacă i-a fost expediată și lui felicitarea din partea șefului statului.

După ce a stat aproape trei ore în sala de audiență, Ion Olari a anunțat că declară greva foamei și a încercat să întindă un cort la intrarea în Președinție, în speranța că va fi observat de șeful statului. „Nu am ce pierde. Primesc o pensie de 300 de lei. Nu am cum să supraviețuiesc. Nu este pentru prima dată când mi se refuză ajutorul cuvenit”, a declarat Ion Olari.

Sosiți la fața locului, câțiva polițiști și angajați ai Serviciului Pază de Stat nu i-au permis protestatarului să-și instaleze cortul, invocând că trebuie să aibă „licență de la Primărie”.

În cele din urmă, de Ion Olari s-a apropiat Galina Balmoș, consiliera șefului statului pentru probleme sociale. Funcționara a apelat la șefii de la asistența socială, care i-au răspuns că Olari are o soră asigurată material, care a muncit în Italia, din care cauză i-a fost refuzată eliberarea ajutorului material. Galina Balmoș a solicitat un răgaz de două zile pentru a se clarifica, convingându-l pe protestatar să plece.

Ion Olari ne-a declarat că dacă nici de această dată nu-și va găsi dreptatea, va apela la un avocat ca să se adreseze în judecată și va reveni cu proteste la Președinție.

Julieta Savițchi
04/02/2020

Comentarii