Video // Silvia Radu a avut musafiri. Un cuplu de medici și pacienții lor au protestat pentru că li se încalcă drepturile

Julieta Savițchi
12/11/2018

Anatol și Ludmila Doncev, un cuplu de medici din Chișinău, care au deschis un centru medical, au protestat luni la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pe motiv că instituția îi împiedică să încheie un contract cu Comisia Națională de Asigurări în Medicină. Medicii au fost susținuți de circa 20 de pacienți de-ai lor, care au polițe de asigurare, dar nu pot beneficia de serviciile medicilor aleși de ei.

Anatol Doncev a spus reporterului Anticoruptie că a amenajat încă în primăvara anului trecut un centru de sănătate după toate regulile, contractând în acest scop un credit bancar. Centrul a fost amenajat într-o încăpere închiriată de la Universitatea Academiei de Științe contra 9.000 de lei lunar. 

Protestatarul a mai spus că, după ce a îndeplinit toate condițiile și i-a fost permisă activitatea, a vrut să încheie un contract cu Casa Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), dar a fost refuzat, invocându-se un ordin intern din 2015 al Ministerului Sănătății.

„Ordinul 791 prevede că o instituție privată care prestează servicii de medicină primară trebuie să aibă atribuit un teritoriu pe care să îl deservească pentru a putea încheia contracte cu CNAM. Acest teritoriu poate fi atribuit doar de minister. În cazul nostru ni s-a refuzat atribuirea teritoriului pe motiv că, în regiunea respectivă, teritoriul este deservit de către Policlinica nr. 7. Dar cum rămâne cu pacienții care au poliță de asigurare și vor să fie consultați și tratați anume de medicul Doncev? Nu se încalcă dreptul pacientului de a-și alege medicul de familie?”, a declarat bărbatul.

Doncev a mai spus că prestează servicii gratuite la circa o mie de pacienți care dețin polițe de asigurare: „Ei au ales să vină la noi, dar nu le putem lua bani, deoarece dețin polițe de asigurare. În acest timp au crescut datoriile pentru rambursarea creditelor, dar și pentru chirie. Am fost peste tot, dar fără rezultat”.

Ministra Silvia Radu a ieșit în fața protestatarilor și le-a dat dreptate, cerând medicilor să depună o cerere în scris. „Conform legii, pacienții au dreptul să-și aleagă medicul, inclusiv medicul de familie. Eu nu văd o problemă în acest caz. Dar nu am știut. Nu trebuia să se procedeze așa, nu s-a depus cel puțin o plângere. Dl Doncev putea să vină în audiență, să discutăm”, a declarat Silvia Radu.

Julieta Savițchi
12/11/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii