Viorel Morari: „Gofman nu este urmărit penal. Declarațiile pe care le face demonstrează că urmărește alt scop”

Mariana Rață
18/08/2016
sursa foto: CIJM

Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție, respinge acuzațiile pe care Mihail Gofman, fostul șef-adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB), din cadrul Centrului Național Anticorupție, le-a făcut în cadrul unui interviu acordat portalului Anticoruptie.md. Astfel, după ce fostul șef de la SPCSB a lăsat să se înțeleagă că ex-viceguvernatorul Băncii Naționale, Emma Tăbârță, și cei doi șefi din cadrul BNM, Matei Dohotaru și Vladimir Țurcanu, ar fi fost reținuți pentru a fi împiedicați să facă declarații în cadrul anchetei din SUA privind furtul miliardului din sistemul bancar moldovenesc, Morari susține că aceste supoziții sunt neîntemeiate.

„Aceste persoane de la BNM erau responsabile de monitorizarea activității instituțiilor bancare în perioada în care prin sistemul bancar moldovenesc au trecut, în tranzit, peste 20 de miliarde de dolari. Ele știau despre asta, au întreprins controale și nu au aplicat măsuri care se impuneau în conformitate cu prevederile legale. Ele urmau să suspende anumite activități ale acelei bănci și să nu permită efectuarea altor tranzacții. Cei de la BNM sunt specialiști în domeniu și ei ar fi trebuit primii să reacționeze. Iese că fiecare persoană publică, care avea un anumit domeniu de competență, nu a întreprins acțiuni pentru a stopa spălarea banilor pe teritoriul R. Moldova. Ca rezultat avem ce avem”, a explicat Morari, pentru Anticorupție.md.

Întrebat dacă există sau nu vreun dosar penal pe numele lui Mihail Gofman, Morari a răspuns categoric că nu există vreo procedură penală în privința acestuia. „Nu există dosar penal pe numele lui Gofman. Poate el știe ceva și de aceea se teme. Atunci când el a fost invitat pentru a fi audiat, eu personal am afirmat că el urmează a fi audiat doar în calitate de martor. În privința lui nu a fost eliberat vreun mandat de arest”, a mai spus procurorul Anticorupție.

În opinia lui, Mihail Gofman ar urmări alte scopuri atunci când face declarațiile despre cele întâmplate în sistemul bancar. „Gofman a fost o persoană-cheie într-o instituție importantă în prevenirea și combaterea spălării banilor. El face declarații la distanța de câțiva ani după ce a fost eliberat, și nu pur și simplu eliberat, ci urmare a unui proces civil care a ajuns până la Curtea Supremă de Justiție. Neavând nicio atribuție la anchetă, el uneori cunoaște mai mult decât procurorii care fac investigații pe dosar. Mie mi se pare neprofesioniste declarațiile pe care le face, asta deși îl cunosc pe Gofman și știu că este un profesionist. Declarațiile pe care le face în lipsa accesului la materialele cauzei penale demonstrează că dumnealui urmărește alt scop. Nu pot spune care este scopul lui, asta dvs. ar fi trebuit să îl întrebați în cadrul interviului”, a declarat Viorel Morari.  

Și deputatul comunist Oleg Reidman, vizat în interviu pe motiv că ar fi ascuns probele ajunse la Comisia parlamentară de anchetă privind situația de la Banca de Economii, pe care a condus-o în 2013, respinge acuzațiile care i se aduc. „Cuvinte goale. Să se adreseze arhivei Parlamentului. Toate documentele sunt acolo”, ne-a răspuns deputatul. Întrebat dacă știe ceva despre grupul de lucru secret creat la indicația premierului Iurie Leancă pentru a investiga cele întâmplate la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, Reidman a  declarat că la comisia de anchetă nu a ajuns niciun document din acel grup de lucru. Precizăm că potrivit lui Gofman, grupul de lucru secret a fost creat în august 2014, iar raportul Comisiei Reidman  a fost publicat un an mai devreme, în mai 2013.

„Eu nu am găsit nicio referire la acest grup de lucru secret. Nu știu dacă a existat sau nu. Gofman zice că acest grup a fost creat urmare a unei decizii secrete a premierului. Eu nu am făcut parte din acest grup de lucru și de aceea nu știu nimic. Mi se pare că a existat ceva de genul acesta, dar pe lângă Comitetul de Stabilitate Financiară. Nu știu dacă ceea ce spune Gofman este adevărat sau nu. Noi, în cadrul anchetei noastre, am analizat doar  aspectele ce țin de cum au acționat instituțiile de stat, statul, ca acționar majoritar, în cazul celor întâmplate la Banca de Economii”, a subliniat Reidman.

Reporterii portalului Anticoruptie.md au încercat să contacteze și alte persoane vizate în cadrul interviului, inclusiv pe Viorel Chetraru, director al CNA, și pe Vlad Plahotniuc, prim-vicepreședinte al Partidului Democrat. Aceștia nu au răspuns însă la apelurile noastre telefonice repetate.

În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate portalului Anticoruptie.md, Mihail Gofman a dezvăluit ce se întâmplă cu ancheta penală din SUA în cazul furtului din sistemul bancar moldovenesc. Fostul angajat CNA a declarat că în spatele furtului din sistemul bancar moldovenesc s-ar afla forțe din afara Republicii Moldova și că firmele rusești care au primit în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău ar fi fost implicate și în furtul miliardului.

Mariana Rață
18/08/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii