Vlad Filat ar putea reveni după gratii. Administrația Penitenciarelor a contestat decizia de eliberare condiționată a fostului premier

Irina Odobescu
05/12/2019
unica.md

La două zile după ce a fost eliberat condiționat, fostul prim-ministru, Vlad Filat, ar putea reveni în închisoare. Noul director al Penitenciarului nr.13, Tudor Moraru, a solicitat joi Curții de Apel Chișinău suspendarea executării deciziei Judecătoriei Chișinău privind eliberarea lui Filat.

Amintim că șeful statului, Igor Dodon, a criticat eliberarea lui Vlad Filat susținând că aceasta ar fi fost pregătită de fosta guvernare, informație respinsă de fostul prim-ministru. Igor Dodon, dar și ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, au dat asigurări că decizia respectivă va fi contestată.

Totodată, Vlad Filat a declarat că este conștient de faptul că există riscul să revină în penitenciar. „Pe mine personal m-ar mira enorm dacă instituția care a înaintat un demers motivat pentru eliberarea condiționată, în baza căreia s-a emis o încheiere judecătorească, peste o perioadă de timp, nu întâmplător, își va schimba poziția și va veni cu un alt demers. Acesta va fi și un test al justiției”, declarat Filat într-o conferință de presă.

Precizăm că Vlad Filat a fost eliberat din detenție pe data de 3 noiembrie. O decizie în acest sens a fost luată de Judecătoria Chișinău la solicitarea fostului șef interimar al Penitenciarului nr.13, după ce o comisie specială a constatat că fostul premier întrunește toate condițiile pentru eliberarea condiționată înainte de termen.

Irina Odobescu
05/12/2019

Comentarii