Vladimir Putin insultă și... își cere scuze. Reacție necontrolată după noul val de sancțiuni

Anticoruptie.md
14/05/2025
Vladimir Putin, reacție după noul val de sancțiuni

Vladimir Putin a reacționat necontrolat atunci când a fost întrebat despre noul pachet de sancțiuni aplicat de UE. Președintele rus i-a numit pe occidentali „idioți”, dar și-a cerut imediat scuze pentru afirmațiile sale, care au fost făcute în cadrul unei discuții televizate pe teme economice.

„Ei fac multe lucruri în defavoarea lor, te-ai aștepta să nu le facă, pentru că le dăunează, dar tot le fac. Idioții. Scuzați. Nu trebuie să ne lăsăm intimidați. Frica este interzisă”, a comentat Putin, în timpul unei discuții cu reprezentanți ai Business Russia.

„E ca și cum ai cumpăra bilet și să nu pleci doar ca să-i face în ciudă conducătorului”, a mai spus Putin.

La începutul lunii curente,  Consiliul Uniunii Europene a anunțat că a pregătit un nou regulament în care Federația Rusă este acuzată oficial pentru utilizarea gazului lacrimogen CS pe frontul din Ucraina.

Concomitent, UE a aplicat cel de al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei. 

UE va interzice companiilor europene să colaboreze cu aproximativ 30 de entități care ocolesc sancțiunile prin intermediul unor țări terțe. În plus, 75 de persoane fizice și juridice au fost incluse pe lista celor sancționați pentru implicarea lor în aparatul de război al Rusiei.

Totodată, blocul comunitar își extinde cadrul legal pentru a putea sancționa nave care distrug infrastructura submarină, canale de propagandă și facilitatori financiari ai războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei.

Anticoruptie.md
14/05/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii