Începând cu luna mai 2024, am adresat câteva petiții Ministerului Afacerilor Interne privind încălcarea gravă a legislației (Legea 291/2016) cu privire la activitatea jocurilor de noroc pe teritoriul Republicii Moldova. În urma petițiilor ajunse în adresa dumnealor în tot acest timp, paralel am adus la cunoștință și careva dovezi suplimentare dar, la care nu am primit nici măcar un feedback de recepționare a acestor mesaje. Se vede clar ca reprezentanții MAI, în mod special Direcția Investigații Economice, ''la comandă'' au închis subiectul/cazul acestor reclamații, fiind ''susținători'' și "complici" ai regimului mafiot în frunte cu Dermenji Vadim director S.A Loteria Națională (fost angajat MAI, SIS), Mamaliga Igor Administrator MGM Company (fost angajat MAI).
La petițiile mele am primit răspuns privind înregistrarea petiției, iar la ultima - o scrisoare din partea Direcției Investigații Infracțiuni Economice (MAI) unde este specificat ca acest material care tot a fost în lucru este închis ,,a fost încetata examinarea" si ca ,, faptele expuse au fost examinate de către alte instituții". Semnat, Andrei Ciobanu (Sef) De ce a fost încetat acest material și care anume instituții examinează cazul așa și nu am înțeles.
Paralel a fost depusa și o plângere în adresa reprezentanților ,,NGM Company" pentru comportament neadecvat și atac fizic la persoana care, iarăși adusa la cunoștința sub forma de petiție, reprezentanții Politiei Republicii Moldova așa și nu au mai venit cu un răspuns pe acest caz. Abia, recent m-a sunat un oarecare "executor" domnul Caminschi. În urma discuțiilor eu am înțeles ca domnul e in calitate de "executor" la aceasta petiție și ulterior fără să cunoască contextul petiției, m-a invita să-i explic dumnealui sensul petiției. Cazuri închise, încetate, în urma petițiilor anterioare fără prea multe explicații, sensuri în paralel ''atacuri'' la persoană și comportament neadecvat din partea reprezentanților MAI.
Примечание: Обращение не является журналистским материалом. Центр Журналистских Расследований не является автором обращения. Представленная информация является лишь мнением автора обращения. В случае несогласия, рассматриваемая личность имеет право на ответную реплику, которая будет опубликована нашим учреждением на той же платформе. Оба мнения рассматриваются на равных условиях.
Комментарии