Acțiunile incorecte ale procuraturii în privința unui dosar penal

Анонимно
28/09/2016

În urma postării anterioare privind dezacordul cu răspunsul de la Procuratura Buiucani, i-am adresat o petiție Procurorului General, la care am primit un răspuns șocant. Dosarul penal a fost deschis în urmă cu 2 ani și 2 luni (ordonanța din 14 iulie 2014). Avem răspuns că nu s-au întreprins toate acțiunile de urmărire penală, de aceea dosarul nu a ajuns in judecata până în prezent. Recent, după adresarea noastră în adresa Procurorului General, am primit un răspuns despre retragerea dosarului de la Procuratura Buiucani și transmiterea acestuia la Anticorupție, despre deciderea competențelor, ordonanța fiind semnată de dl Harunjen la 14 septembrie 2014.

Apar două intrebari:

1. De ce anume acum, peste mai bine de 2 ani s-a decis să se recurgă la deciderea competențelor. Nu trebuia de făcut acest lucru mai înainte?

2. Dacă Procuratura Buiucani a început urmărirea penală, de ce nu o continuă. În acest caz, legea spune despre dreptul la despăgubiri. Persoana a așteptat soluționarea problemei mai bine de 2 ani, ca să mai aștepte nu știu cât, până nu se va decide competențele. Ei nici nu știu cine și ce competențe au. Când am deschis dosar penal,ne-am adresat concomitent și la Anticorupție. Și avem și răspuns, precum că ei nu văd nicio încălcare și nu au făcut cât negru sub unghie.

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Примечание: Обращение не является журналистским материалом. Центр Журналистских Расследований не является автором обращения. Представленная информация является лишь мнением автора обращения. В случае несогласия, рассматриваемая личность имеет право на ответную реплику, которая будет опубликована нашим учреждением на той же платформе. Оба мнения рассматриваются на равных условиях.

Другие обращения для

Анонимно
28/09/2016

Комментарии