Păcăliţi de ofertele „gratis“ pentru telefonia mobilă

Un locuitor din Chișinău
28/02/2016

Vă scriu după ce am citit astăzi pe site-ul dumneavoastră un articol pe Blog despre capcanele în care suntem ademeniți, în fiecare zi, de către operatorii de telefonie mobilă. Mai ales cu ofertele pe care aceștia le lansează și care par foarte bune la prima vedere, însă după ce te avânți, nimerești într-o capcană din care nu mai poți ieși.

Nu sunt singurul care a fost păcălit de Unite. Chiar din start  aceasta a lansat pe piață oferte prin care dădea și telefoane mobile, pe degeaba, cu o condiție – contractul să fie încheiat pe un termen de un an. Deoarece compania nu a oferit servicii la calitatea promisă, în primul rând pentru că nu asigura acoperire, multe dintre persoanele care s-au abonat au aruncat telefoanele prin sertare și au uitat de ele.

Peste un timp, oamenii au fost căutați de reprezentanții Unite, apoi chiar de către firmele de colectare, pentru a fi avertizați că s-a acumulat o datorie considerabilă și a-i obliga să achite datoriile. De exemplu, un abonament pentru 6-7 luni, în ciuda faptului că minutele de convorbire n-au fost folosite, a adunat suma de 1000-1500 lei . În plus, clienților Unite li se cerea să returneze telefoanele!

În prezent, această companie, de asemenea, nu prestează servicii persoanelor care nu și-au achitat abonamentul, dar plata o percep: se adună o sumă și apoi, prin aceleași metode, încearcă să scoată bani din foștii consumatori.

Cine ar putea să intervină? Agenția pentru Protecția Consumatorului se face că nu vede! Nu are cine ne proteja.

Примечание: Обращение не является журналистским материалом. Центр Журналистских Расследований не является автором обращения. Представленная информация является лишь мнением автора обращения. В случае несогласия, рассматриваемая личность имеет право на ответную реплику, которая будет опубликована нашим учреждением на той же платформе. Оба мнения рассматриваются на равных условиях.

Другие обращения для

Un locuitor din Chișinău
28/02/2016

Комментарии