Taxe și atitudine umilitoare la Grădinița nr.35 din Chișinău

Анонимно
03/07/2015

Vă salut cu tot respectul. Sunt un părinte disperat care cere ajutor. Am doi copii mici, care frecventează gradiniţa nr 35 din capitala.
De 3 ani încoace, pur şi simplu mă lupt cu sistemul infect al învăţământului preşcolar din Moldova. În fiecare zi mă ciocnesc de ignoranţa, lipsa de profesionalism şi o atitudine indiferentă a aşa-zişilor educatori.
De când am înscris primul copil la grşdiniţă, din primele zile mi s-a impus taxa lunară (sub denumirea de fundaţie) de 150 de lei (în alte grupe poate fi 110 sau 125 pentru că fiecare grupă are politica proprie). La întrebarea mea despre cum se administrează şi la ce foloseşte fundaţia grupei am primit următorul răspuns: ”Cumpărăm foi A4, folii, se face xerox.si produsele chimice si pentru igiena......" Foarte bine! Să presupunem că aşa este. Atunci imaginaţi-vă cât xerox şi câte foi A4 se pot cumpăra cu 3000 de lei lunar, grupa fiind constituită din 25 de copii.
Primele luni am achitat fundaţia respectivă, pentru care, apropo, nu se oferea nici o "hârţoagă” măcar care să confirme sau să arate că banii merg in scopurile sus menţionate.
A urmat apoi o perioadă în care copilul meu răcea foarte des. Astfel încât pe perioada unei luni putea să frecventeze doar o săptămână sau două grădiniţa. În aceste condiţii am considerat corect să nu achit întreaga fundaţie, ci să fac un calcul după frecvenţa copilului meu în luna respectivă.
Nu pot să redau nemulţumirea şi indignarea doamnelor educatoare si a doamneii care este in comitetul parintesc, când le-am adus la cunoştinţă acest fapt şi am refuzat cu înverşunare să plătesc mai mult decât consideram necesar. Atunci a început calvarul pentru copilul meu. Nu mai dorea, sub nici un motiv, să meargă la grădiniţă, plângea în hohote în fiecare dimineaţă. Dar totodată la întrebările mele : de ce nu vrea să meargă, dacă se poartă cineva urât cu el, nu reuşeam să obţin nici un răspuns.
Majoritatea părinţilor, care se ciocnesc cu aşa ceva (sunt absolut convinsă, cazul meu nu este unic) din teama de a nu le gi persecutaţi copiii plătesc toate fundaţiile care li se cer. Eu, însă am refuzat categoric să mai contribui financiar la ”fundaţia educatorului”.

Deşi sunt indignaţi la culme, 95% din părinţi plătesc aceşti bani doar de frică să nu le fie maltrataţi copiii.
Anul acesta, mezinul familiei a mers în grupa mică a aceleiaşi grădiniţe. Alt copil, altă grupă, alt educator – aceleaşi probleme (poate mai mari).
După cum s-a exprimat doamna, incerc să reproduc spusele ei: ”Ce credeţi că la mine e ca în alte grupe? Copiii celor care nu plătesc fundaţia o să stea "deoparte”. La mine nu merge aşa ceva!” Deci: nu plătiţi – copii neglijaţi! De lucrul acesta m-am convins negreşit, zi de zi de patru luni încoace. Copilul este pus să urineze ”la copac  lângă terenul de joacă (cu toate ca traseul până la WC e foarte scurt), copilului i se vorbeşte cam aşa la adresa mamei: ”Să-i spui lu mamta să-ţi cumpere cărţi dacă vrei să colorezi şi tu! ”sau ”Tu să te speli doar cu apă, nu şi cu”. Cum e posibil ca astfel de persoane să fie angajaţi ai unei instituţii de educaţie?! Pot sa adaug că nici la capitolul igiena în grupă nu stau mai bine.
Aş putea continua la nesfârşit cu acuzaţiile, problema e că niciodată persoanele despre care am menţionat nu vor recunoaşte niciodată că sunt vinovate de acuzaţiile ce li se aduc. De aceea vă rog, frumos, să efectuati mai des controale în grădiniţe (gradinita 35, grupa 6). Verificări frecvente şi pe neprins de veste. Doar aşa se va reuşi ceva.directoare,la fel estenepasatoare si mereu cere sa achitam fondatiile si sa facem reparatie prin grupe.
Vreau să adaug că nu sunt nici o mamă sărită de pe fix, care nu are altceva mai bun de facut decât să depună sesizări la Ministerul Educaţiei, sunt doar o mamă care are mai mult curaj decât toate celelalte ce se revoltă în şoaptă. E a doua oară când apelez la D-vostră. Daca şi în continuare vom avea de suferit (eu şi copiii mei) voi sesiza şi alte instanţe, chiar şi televiziunea. Mulţumesc anticipat.

Примечание: Обращение не является журналистским материалом. Центр Журналистских Расследований не является автором обращения. Представленная информация является лишь мнением автора обращения. В случае несогласия, рассматриваемая личность имеет право на ответную реплику, которая будет опубликована нашим учреждением на той же платформе. Оба мнения рассматриваются на равных условиях.

Другие обращения для

Анонимно
03/07/2015

Комментарии