„Au fost ridicate 400.000 de lei și 80.000 de euro”. Un fost parlamentar este urmărit de procurori pentru îmbogățire ilicită

Anticoruptie.md
25/03/2024

Angajații Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție au descins luni dimineață la mai multe imobile din Chișinău și din afara municipiului care aparțin unui fost deputat bănuit de spălare de bani, îmbogățire ilicită și fals în declarații.

În urma perchezițiilor la domiciliul deputatului au fost ridicate 400.000 de lei și 80.000 de euro, proveniența cărora urmează să fie stabilită. Persoana bănuită este cercetată în stare de libertate.

Printre proprietățile dobândite se enumeră bunuri mobile, imobile deținute inclusiv peste hotarele țării. Pentru ascunderea acestora, parlamentarul ar fi trecut ca proprietari rude și persoane interpuse.  

Potrivit materialelor cauzei penale, fostul legislator a obținut în perioada exercitării funcției de demnitate publică în 2014 – 2019 o mărire substanțială a averii personale și cea a membrilor familiei sale. â

Averile acumulate de parlamentar, estimează oamenii legii, nu pot să fie justificate în raport cu veniturile acumulate din exercitarea legală a atribuțiilor în funcțiile deținute.

Potrivit surselor Portalului Anticoruptie.md, este vorba de fosta parlamentară PDM Eleonora Graur. Aceasta a urcat în fotoliul de parlamentar în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, în Circumscripţia nr. 13 - Rezina, raionul ei baștină. În noiembrie 2014, a candidat pe lista PDM la parlamentare, dar nu a ajuns în Parlament.

După alegerile locale din 2011, a devenit preşedinta Consiliului Raional Rezina, fiind reprezentanta Partidului Democrat din Moldova (PDM), funcție pe care a ocupat-o până în 2019. Eleonora Graur a activat o perioadă de circa zece ani ca profesor la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, după care s-a mutat la Ministerul Educaţiei şi Tineretului în fotoliul de șefă de direcție.

Anticoruptie.md
25/03/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii