Cinci funcționari de stat, reţinuţi în dosarul defrișărilor ilegale de pădure de la Ivanovca

Anticoruptie.md
30/11/2016
Vilă nefinisată în pădure (foto-simbol). Foto: Tudor Iovu

Cinci funcționari de stat au fost reţinuți în seara zilei de marți, 29 noiembrie, la Bălţi în dosarul defrişărilor ilegale de pădure, anunță CNA. Reținerile au avut loc după ce acum două săptămâni, pe mână procurorilor au ajuns doi oameni de afaceri învinuiți de tăierea ilegală a copacilor de pe nouă hectare de pădure din zona forestieră Ivanovca, construind în acel loc un bazin acvatic şi două drumuri de acces.

Funcționarii reținuți marți sunt directorul Întreprinderii pentru silvicultură Bălţi, doi pădurari, un inginer şi un inspector din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat Făleşti. Aceștia sunt bănuiţi că au manifestat neglijenţă prin controlul insuficient efectuat la arendaşii celor nouă hectare de pădure şi şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu prin neîntocmirea proceselor-verbale corespunzătoare.

Cele cinci persoane se află în prezent în izolatorul CNA, fiind reţinute pentru 72 de ore. Pe numele lor, au fost deschise două cauze penale – pentru neglijenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, iar dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la șase ani de privare de libertate.

 

Anticoruptie.md
30/11/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii